Mellow brick road

apoi am stat, unul lângă altul
ca la începutul timpului
nimic mai mult
am stat pănă a început un
alt timp după care
ne-am zis şoptit,
ce mare risipă de timp!
am fi putut face altceva
de pildă dragoste pe podea
duminică dup-amiza
ştii bine, era singurul fel
în care opream timpul
tic tac,tic tac, până când
te-aş fi pătruns dintr-o
mişcare, ai fi gemut
înfundat, tic tac tăcea
pe youtube clipul îngheţa
la 1:17. apoi am fi stat
unul crescând în altul
dintr-un trup două trupuri
cu râul Babilonului
udându-ne rădăcinile,
curgându-ne cascade prin
urechile ce urlau a orgasm.
De pe noptieră ne adunam
creierele, pe care le montam
la loc, în cranii-după,
dintr-o sfântă datorie
faţă de râul Babilonului
am fi şezut şi am fi plâns.

Not Kansas anymore 1

Ascult Madrugada, step into this room, uşa e îchisă
am verificat de două ori înainte,sunt sigur că
nu o să intre nimeni, nu e nimic de văzut aci,
doar o grămadă de cearcăne, colecţionate cu răbdare
nu ştiu din ce motiv îmi ţin ţigările în buzunarul
de la cămaşă, acelaşi Camel galben, se împuţinează
din oră-n oră, trag din ele până simt cum îmi ard degetele
duc din nou mâna la buzunar, mai scot o ţigară, suflu
fumul încet, îmi place cum îmi amărăşte cerul gurii,
pe fereastră Dumnezeu într-o glumă prostească se joacă
de-a lumina, soare numai până la etajul patru, la 17:10
deasupra vineţiu murdar, se coboară sfârşitul lumii peste
cartier, râd înfundat, măcar o să fim un morman de cadavre
îndestulătoare, pescăruşii adulmecă a stârv, ale dracului
vietăţi pictate peste întuneric, în seara asta nu am cuvinte
de dat, mâine la fel, aştept să se nască alte cuvinte
nu e chiar atât de uşor, nu le furi, ai nevoie de picioare
frumoase, sâni, toate întinse pe pat, fix la 23:34, te copulezi
atent cu ele, aştepţi nouă luni, până ies afară cuvintele, şi
încă un an până cresc, între timp, hrăneşti pescăruşii
cu palmele tale vii , îţi ciugulesc degetele, nu îţi e frică
de nimic, ce a fost mai rău s-a întâplat deja, te sperie
numai oamenii zâmbindu-ţi, mai răi decât pescăruşii, oamenii
goi, veşnic flămânzi, mâncându-ţi bucăţi din suflet, cuţu
cuţu îi strigi, de orice câine vagabond şi înfometat ţi-e milă.

Îngerii ne ţin cu capul în jos

Toate camerele în care am intrat până acum erau albe
un alb orbitor, cum numai iarna pe munte mai văzusem
atunci când se aşeza zăpada proaspătă, erau albe şi moi
camere bune pentru oamenii singuri, atunci când vor să
lovească pereţii cu furie, eu câteodată îmi privesc încă
cicatricile prost vindecate de pe mâini, de ce am ajuns
aici? e capăt de drum? nimănui nu-i place liniştea asta grea
tulburată doar de urletul lui Nae de la 123, e perfect normal
să umbli cu un cuţit pe străzi în miezul zilei, să înjunghii
oamenii la întâmplare şi să râzi, toţi facem asta, unii
doar alegem să o facem pe lumină, hai, de azi înşirăm
poveşti banale, ne legăm de bariere, e distractiv aşa, să ridici
şi să cobori odată cu bariera, poţi să strigi tare hei! uite
eu am viaţa mea, urc şi cobor, o fac pe fast forward, e drept,
de zeci de ori, cui îi mai pasă, ne prefacem în târfe,
parcate lângă telefoanele publice, la orice întrebare
răspundem cu un mormăit, creştem din ceruri cu capul în jos
râd trecătorii hehe, uite târfele spânzurate invers,
proştii habar nu au că ne apucă îngerii de glezne
dulci curve, am gustat şi eu odată aşa ceva, era ca un skittles
îmi explodase vara pe buze, i-am zis frumos în timp ce te
sărut, aduci cu mentosanele la gust, mi-am dat drumul pe cearceaf
cerându-mi scuze după aceea, nu pot să rămân peste noapte
niciodată nu pot să rămân peste noapte, pe Nae de la o sută
douăştrei nu ar mai avea cine să-l asculte, revin,
promit că revin, nu ştiu când, nu ştiu nici măcar de unde am să răsar,
totul ţine de karmă, mă reîncarnez în animalul vostru de casă,
şi în loc să murdăresc aşternuturile, am să mă piş pe covor.

Nimic nu ne opreşte înaintarea asta absurdă, scriem oamenii
pe tablă ca pe o lecţie de anatomie, îi desenăm strâmb,
disproporţionat, de multe ori le desenăm inima
mult mai mare decât ar fi trebuit, desenăm oamenii comic
cu un piept mare, în care credem că ar mai încăpea şi altceva
în afară de ei înşişi, e atât de simplu, îi ştergem apoi cu
buretele umed, râmâne din ei o urma de cretă, zgâriind retina
ştergem, ştergem asiduu, până dispar de tot, acum e vremea
pentru haine noi, ne repetăm asta obsesiv, zidurile cresc
de nicăieri, ne mirăm de fiecare cărămidă, aşezată cu grijă,
este o viaţă ca o vacanţă, viaţa asta a noastră, mâncăm,
bem, facem sex până asudăm prin toţi porii, apoi murim
obosiţi, avem pe lespedea rece în loc de flori o mie
de întrebări nerăspunse, şi alte o mie de răspunsuri
neîntrebate, nu jucăm tragedii, desenăm din simpla convingere
oameni strâmbi pe care ne vedem obligaţi să-i ştergem,
am căutat degeaba un buton de „undo”, l-aş fi apăsat până
când oboseam, m-aş fi întors în cea dintâi primăvară
în care liliacul mirosea a om frumos, nu-i aşa că nu ştii
cum e să miroasă a om frumos? eu am adulmecat numai
o aromă greţoasă de ticăloşie,ne bălăcim în noroi,
şi râdem prosteşte privind numai în sus, ne şoptim uite
ce albastru frumos are cerul azi, ne şoptim doar minciuni
trecem prin trupurile noastre ca nişte sufragerii primitoare
fără ca măcar să ne descălţăm la intrare, e în ordine, din când
în când, femeia de serviciu face curat, noi ne ocupăm liniştiţi
în continuare de borcanele cu pastile, scrie pe prospect, undeva,
mic, alcoolul este strict interzis, dă-o dracu’, toate sunt interzise
ne lepădăm pielea ca pe hârtia batoanelor de ciocolată, uite,
am rămas acum în carnea goală , şi încă suntem în stare să
minţim, parcă minţim mai mult ca niciodată, ne e dor de o auroră
boreală ţâşnindu-ne dintre coastele dezvelite, am fi plecat de mult
spre nord, trebuia doar să învăţăm din nou mersul pe jos.
În schimb, noi doar stăm noaptea-n casă şi ne futem tăcuţi,
apoi ne privim în ochi livizi, întrebându-ne ” bine, şi acum încotro?”

Dur şi neîmblânzit. Bear Grylls în bucătărie

O să fiu sincer cu voi. Cu voi femeile. Pentru preparatul care urmează, sun 50 % şanse să-i placă domnului de lângă tine, şi 50 % şanse să îţi iei o mamă de bătaie soră cu moartea, cum numai la Ştirile PRO Tv de la ora 5 ai mai văzut, atunci când transmit din Vaslui, pe motiv că „puturoaso, nici aragazul nu eşti în stare să-l porneşti”. Aşa că e nevoie de curaj, pile pentru un concediu medical prelungit şi muşchi. Muşchi de vită, mai exact, în cantitate de 400 de grame.
Cum ne adresăm multor intelectuale, insistăm puţin asupra etimologiei

BIFTECULUI TARTAR
În principiu, e o chiftea crudă din carne de bovină. Beef steak.
Gata cu teoria. În afară de materia sus menţionată, ai grijă mare să ai aşa:
Rivanol
O pungă cu gheaţă, pentru echimoze
Muzica dată tare (recomandăm Judas Priest) ca să acopere zgomotele produse pe ţipetele tale şi capul lovit de mobile

Pe lângă toate acestea, mai sunt necesare:
Sos Tabasco, iute ca gândul
Muştar, dulce, merge şi nişte Dijon dacă nu e prea aromat sau scump, eu am făcut cu Tecuci şi e fix la fel
Coniac (vom folosi o lingură plină, dar e bine să ai o sticlă, s-ar putea să scapi fără violenţe conjugale)
Un praf de cimbru, sare, piper alb, nucşoară şi o lingură de ulei de măsline extravirgin (nu, nu ca tine când ai minţit, extravirgin nu înseamnă virgină în alt oraş).

Bun. Le-am înşirat pe toate. Acum ia carnea, şi toac-o. Cât mai fin. Merge de minune şi în blenderul cu cană în care îţi faci tot felul de freshuri naturale „pentru dietă”.

Frământă toate drăcăriile din listă bine bine cu mânuţele. Aşa! Acum faci două chiftele barosane, cu o adâncitură în mijloc. Măricică şi aia. Pune-le un ceas la frigider şi bea un coniac după. Te îmbărbătează.

Acum e acum. Nu mai înşir ingredientele, e şi aşa mult că ai ţinut pasul până aici. Câte ceva despre maioneză. Nu o cumpăra. Ia un ou, îl pui în recipientul blenderului de mână, 250 ml de ulei, o linguriţă de muştar, o linguriţă de oţet şi puţin zahăr. Bagă blenderul vreo 20 de secunde. Emulsia e gata, tare şi numai bună pentru baza

SOSULUI TARTAR
Toacă mărunt pătrunjel şi tarhon proaspăt. Grijă mare la degete, nu uita cât ai dat la manichiură.
Acum, du-te la dulapul ăla din bucătărie, unde umblă doar el, dimineaţa, după ce a fost la bere cu băieţii. Sunt castraveciori în oţet într-un borcan. Ia doi, măricei, şi toacă-i cubuleţe mici.
Şi capere. Nu uita de capere, supărăm Divinitatea fără! Vreo două linguri. Sare, piper şi 3 linguri de smântână proaspătă, (cred că totuşi va trebui să mergi în piaţă, la ţărani, pentru asta), toate amestecate cu maioneza.
Sosul tartar e gata, după ce stă şi el la rece.

În scobitura din chiftele (o mai ţii minte, da?), pui sos. şi aştepţi venirea soţului. Mai bea un Coniac. Dacă ai citit legendele Olimpului, înţelegi că aia cu crudităţile tătăreşti de unde-şi trage numele Biftecul tartar e doar un basm pentru copii. Nu l-ai făcut cum trebuie-ce păţeau Titanii în Tartar o să fie o glumă nevinovată. Mult noroc.
A! Se mai serveşte şi cu ou crud. Mie nu-mi place. E o porcărie .
Daaaaaar, pâinea neagră e absolut necesară lângă. (şi trage şi umflăturile de la ochi).

O cremă cum alta nu-i

Dragi gospodine în devenire,
Azi sufăr de o lene acută spre cronică, şi de un cinism uşor peste medie, aşa că o să fiu scurt. Lăsaţi naibii cerealele Nestle Fitness dimineaţa, grâu mănâncă doar găinile. Cu laptele din frigider (obiectul acela mare, alb şi plin de frig, cel mai mare lucru din bucătărie) faceţi ceva util pentru suflet. Cum ar fi

CREMA DE ZAHĂR ARS
Ca să ne înţelegem bine, cotrobăiţi de vreo 300 de grame de zahăr. O cană jumate, aproximând.
Ne mai trebuie 8 ouă (de găină, de preferat), şi esenţă de vanilie. O găsiţi în fiole mici, ca alea de „parfumel” de la Sephora. Mare grijă să nu le încurcaţi. Nu ar fi frumos să miroasă a Bvlgari desertul. Poate desertul de după…*if you know what i mean*.
Caută o cratiţă potrivită, în care pui patru linguri de zahăr. Până aici nimic greu, nu? Acum vine partea complicată. Pune cratiţa pe foc, şi pentru Dumnezeu! amestecă în continuu zahărul, până se topeşte. Dacă nu mai vezi nicio picătură de alb, închide focul, ai grijă să nu te arzi la mânuţe (nu e deloc plăcut cu zahăr ars, e un fel de napalm), şi distribuie uniform totul pe pereţii şi fundul cratiţei. Lasă-l să se răcească, o să îţi dai seama când, se aude zahărul caramel pocnind. Face trosc, trosc, trosc.
Separat, sparge ouălelelelelleeeeeee Le lele lele lele, cum zicea Loredana, pune peste zahărul rămas şi esenţa de vanilie. Acum e timpul pentru prietenul tău electric. Nu! Nu ăla, ăla e pentru dormitor. De mixer vorbim aici. Omogenizează bine tot, până se dizolvă zahărul.
Sper că ai încins deja cuptorul, da? Bun. În cratiţa cu zahărul răcit torni tot. Şi vreme de 30 de minute, poţi să fredonezi ce-ţi place ţie. Eu cânt bucata aia din „Corul vânătorilor”, îmi dă un avânt pionieresc. Dar merge şi ceva din Aida sau Nabuco bunăoară, aia cu „Dor de ţară..”. Dacă nu le ştii, merge şi Internaţionala.
Uită-te în cuptor. Dacă are consistenţă de budincă şi sirop ieşit la suprafaţă, e gata. Să ştii că nu e bună caldă, tebuie să stea măcar 3 ore la frigider, deci e un desert de care să te apuci la cel mult două dacă-ţi vine bărbatul de la muncă la 6.
Acum pui mâna pe telefon, te pisiceşti şi-i spui: „iubi, ţi-am făcut o surpriză”. Poate-poate se simte şi nu vine acasă cu mâna goală.