Habar nu ai de otrava din nări

animalule! mi-a spus ea şuierat, printre dinţi
da, un animal, dar uite cât de frumos luminez
ca un bec de o sută de waţi, proaspăt înfiletat
animalule! repeta obsesiv, ce ai căutat
să respiri cald pe gâtul celorlalte femei
n-ai văzut cum se bucurau de aburii care-ţi ieşeau
din gură? mai că le săreau inimile pe-afară.
Vezi tu, plămânii mi-erau ca o turbină
şi adulmecam sângele curgând prin pielea lor
translucidă, a femeilor de sticlă, le respiram
pe jugulare, şi atât. Aş fi în stare să miros
femeile în călduri de la o poştă, aşa de tare
mi-e foame de sâni striviţi
şi de oftatul ăla al lor mulţumit de după.

Anunțuri

până şi toamna şi-a muls cel din urmă sân de musturi

Te-am minţit cu gura închisă, fără ca urmă de cuvânt
să-mi înnegrească marginile buzelor ca pe un horn
te-am minţit câd desenam spirale pe spatele tău
cu mâna stângă. degetul arătător era cel mai mincinos
dintre toate, desena ba cercuri , ba cuburi în 3d
pe deasupra umărului tău. Ceasul bate mult după miezul nopţii
dracu ştie cât, şi ăştia continuă să-mi dea de băut
mă căznesc cu un pahar mic, frumos striat, albastru
în care din când în când cineva toarnă
ba bere, ba alte mizerii, cu care evident, eram obişnuit
femei goale, altele decât tu, înjurături de mamă
sau placente cu copii gata născuţi
Auzi, tu ştii să citeşti cu ochii închişi? Eu
aşa beat cum sunt , o să-ţi scriu o poveste
plecând de deasupra fesei drepte , cu unghia
ascuţită bine, să te zgârii până la sânge
aşa , ai să porţi istoria veşnic cu tine,
şi când mă vei fi scuipat din amintire ca dintr-un tun
vor veni şi alţii , minunându-se deasupra fesei,
de grafia mea, atât de urâtă şi tremurată.
Or să te jupoaie, iubito,păstrându-ţi pielea
o biblie-pergament, ai naibii pelerini,
cu pantalonii lor lăsaţi în vine!
Mă întrebasei mai ieri de frunzele alea
căzute, cum că de ce au căzut, şi nu ştiam
ce să-ţi răspund, uite, de-asta m-am îmbătat,
când sunt beat, ceaţa se ridică de pe lucruri,
tac atât de mult , desigur nu la fel de frumos ca tine ,
dar tac, mult , până ajung să văd ,
într-o lumină clară, profetică, frunzele
au căzut pentru că tu stăteai goală
întinsă în patul meu, împrăştiai un miros dulceag
de femeie fertilă în camera proaspăt zugrăvită.
îţi aruncasei lângă pat bluza aia cu sâni frumoşi
parcă ştiai că taică-miu, beat , a vărsat o jumătate
din damigeana de vin , şi nu o să mai am de unde
să-ţi spun poezii, cum te obişnuisei.

Partituri

Chitara îmi cânta, în braţe strânsă bine
pătrunsă de o taină-adâncă
Despre un zbor spre insulele-Aleutine
De simfonii nescrise încă

Pe grif, perechi de mâini necunoscute
Solfegiau în si bemol major
Aceste note, aceste note-acute
Slujeau iubirii noastre drept decor

Chitara îmi cânta, vibrând la unison
Cu ceasul lumii, veşnic şi alert
Din ton în ton, din semiton în semiton
Adu-mi, iubito-aminte, mâine să te iert.

De portativele mânjite cu cerneală
De notele-nşirate neglijent pe pagini
Am să te iert de emisfera australă
pe care-o desenasei fără margini.

Când ai venit, şi muzica tăcuse
Ne-aşteaptă începând de azi o lungă iarnă
Cu şemineuri reci, cu umeri goi
ne-aşteapt-o lungă iarnă-n doi
în care învăţăm pe do, pe re şi mi să se aştearnă
sub noi, cuminţi şi descompuse.

Poemul celei ce se ascundea între frunzele moarte, cea cu chip frumos

Zăbrelele camerei tale, o cameră mică,
atât de mică încît deseori o ascundeam în buzunar
şi o pierdeam printre chei
le-am găsit îndoite.
„Păi bine domnişoară, asta-i treabă? mi-am zis
intrând la felurite idei
Ce-i aici, talcioc, bazar?
vii când vrei, pleci când vrei?
eu te aşteptam să mă aştepţi goală
cu patul gata mototolit,
să ne iubim în felul ăla al nostru
şi să nu dau nimănui socoteală
dacă te-am neprihănit,
şi tu sari pe fereastră?
fir-ai să fii de copilă neastâmpărată
cu privirea aia a ta, ba verde, ba albastră
că-mi răvăşisei şi mie camera toată.
Nu mai găseam cuvintele la locul lor
în scrinul din piept
nu-mi mai găseam nici toamna mea
acolo unde o lăsasem, cuminte
în schimb, unde umblam,
găseam doar răsuflarea ta fierbinte
alergând goală prin unghere
ehei, de n-avea dragostea asta mare gust de fiere
ce ne mai iubeam!

Pe ploaie

Hai să ne plimbăm prin oraş, atunci când plouă  mocăneşte. Să ne iubim , eu mergând pe un trotuar, tu pe celălalt. Eu am să strig ” Te iubesc!!”, numai ca să râdem de trecătorii care se uită miraţi de sub umbrelele pleoştite. Ce dacă plouă, mă!! Iubirea e cumva hidrofobă? Să ne bălăcim în picioarele goale prin toate bălţile, când plouă! Oricum cârciuma e aproape, o să bem vin fiert după. Şi o să ni se facă dor de mare. „Hai să vedem cum plouă pe mare!” o să mă rogi tu, cu glasul mic, mic, cu mânecile pulovărului trase peste mâinile tale îngheţate.   De acolo, de la pieptul meu, parcă-mi pari şi mai frumoasă. Ţi-am pus marea în palmă, uite-o! Ţine-o cu grijă, să nu o verşi, sau doamne-fereşte , să-i îndoi orizontul şi-aşa strâmb.

Ave Caesar, morituri te salutant!

Ave Caesar!
Platoşa-mi atârnă greu
Dincolo de porţile deschise ale arenei
Nisipul musteste de sângele de acum 2 ceasuri
Morituri te salutant, – noi, cei ce azi vom muri
Încă odată. Am mai murit si ieri, suntem încăpăţânaţi
Si ne place în arenă.
Azi ne luptăm între noi-unii vor juca rolul leilor-
De sub piele le vor creste gheare metalice
Iar mie îmi va creste măseaua de minte. Noi
Cei ce vom muri te salutăm, o Cezar

Chiar dacă nu luăm moartea în serios
Degeaba îndrepţi degetul mare înspre nisipul suprasaturat
ţipă cât vrei, Cezar,
Cei ce vor muri nu te salută,
Am hotărât că astăzi
Nimeni nu va muri.