Sinucideri

Gloante distilate sau fermentate, intr-o oarecare forma.Unii aleg sa isi puna pistolul la tampla , imprastiindu-si creierii pe toti peretii.  E banal, absolut banal, si totul se termina mult prea repede. Dovada extrema de curaj e sa alegi cartusele cu miros de struguri si butoi, sau vodka izbavitoare ca un obuz de artilerie. Ele nu te vor ucide niciodata. Dar de fiecare data te vor face sa iti infrunti demonii, iti plimba viata toata prin fata ochilor pana incepi sa tremuri si sa implori mila. "Trage, boule, trage" urla paharul spre tine. "Aprinde fitilul" tipa vinul din carafe. Si explodezi, stiind ca maine o sa te trezesti putin mai mort ca ieri.

Font:implicit

Cartea asta ce-am scris-o 

avea paginile ingalbenite de timp

o scrisesm cred acum mult timp, intre doua nopti

cu dimineata pe buze

 

plaja aceasta pe care calcam

avea amestecate in nisip urmele pasilor nostri

orasul misca, si l-am inchis in cartea veche

ca pe o schizofrenie in borcanele cu calmante

 

banda de magnetofon

pe care inregistrasem viata

s-a agatat, si bazaie

cartea asta ce-am scris-o, plaja pe care calcam

si iarna mahmura

s-au pisat toate pe salcamul degerat.
Primavara, nu?

 

 

Fara sens

"Stii cum e…incurcate sunt caile Domnului. o s-o scoatem noi cumva la capat, o sa vezi." 

Cea mai. Cea mai frumoasa zi. Cea mai frumoasa femeie. Cele mai frumoase cuvinte. De ce este oare nevoie sa ierarhizam totul , si sa fim nevoiti sa comparam viitorul cu trecutul. Asfel, ce va fi apare mic si zbarcit in comparatie cu cea fost. Mergem spre lumina legati la ochi, si incercam sa ii simtitm caldura, purtam intunericul in noi ca pe o bijuterie de mare pret, uitam de cele mai multe ori ce conteaza. Uitam sa fim oameni, si mirosim din ce in ce mai des a indiferenta. Parfumul indiferentei este un parfum cu miros intepator cateodata, alteori miroase a piele de femeie nadusita dupa o noapte de dragoste plina de ura. Indiferenta are si culoare, culoare de toamna uitata in coltul unui sertar din lemn de nuc. Cea mai frumoasa zi nu mirosea a indiferenta, mirosea a piele de copil nou-nascut, a trandafir salbatic si a dulceata de nuci. Nu stiu de ce, dar mie asa mi se parea.

Gogule

Inca una buna buna despre cum se ajunge la mandea pe blog,. Gogule search: POEZIE DESPRE FUMAT ALCOOL . Pai bre nene faci confuzie babana. Alcoolu se bea. Procesul e simplu: cu banii in manuta ta dolofana, te duci la nenea la bar sau la tanti la alimentara, si ceri beutura. Daca esti minor, ai grija sa nu pari asa. E posibil sa nu iti deie. Apai cu aceiasi manuta dolofana, inhati recipientu si il duci la botu’ larg deschis, cu mare grija sa nu dai pe langa. Recomand filmele cu Jenna Jameson pentru exercitiu. Urmeaza a-ti pune in miscare aparatul bucofaringian care executa procesul de ingurgitare. Si bei alcool  astfel. De fumat se fumeaza TUTUN. Sau alte chestii. Desi….cunosc unu’ care a incercat sa fumeze o sticla goala.

Update poze, sa nu planga Ioana

Uite-aci Ioano. Sa nu zici ca-s magar. Mai vin si maine ca le culeg cu greu

Una bucata betiv in tren stil bar            Trei bucati betivi in Poiana

Zender, Nenea, si-nca unu                        M-a prins. Erau bani in fantana.JUR

 

 

 

Cica asa se pleaca la baut in Brasov              Ma unsera astia Cavaler     

 

In rest ie porno ca noi ie tare beti si afumati si nu-i frumos sa vada minorimea. Las imaginati privitorilor libera si necomplexata .

 

 

Tampa 2. Cavalerii se intoarce

Sor-mea catre ta-su: "Bre, asta cre’ c-o murit in avalansa aia de la televizor , ca cica era unu’ de 22 de ani care se dadea cu placa pe munte, si iote ca frati-miu nu mai raspunde."

"O murit pe naiba, ca asta nu s eda cu placa, asta se da cu tuica."

Cam asa e, mare dreptate avea  tata lu’ sor-mea

Dimineaţa, numai ţuica spala greaţa. După un drum
destul de nebulos către casa din deal, şi o noapte agitată în sacul de dormit,
iacătă că belise dintii pi shier sorili.Şi cum după o cană de ţuică merge o cafea, am îndrăznit să am curaj, şi
mi-am dat drumu’ la vale până-n Prund să o beu. Aci altă mirare mai mare decât
mirarea că sunt fu să-mi dea ochilor: tutun Carpaţi. Şi cu filtru şi fără, că
oricum se crapa la fel de repede de la oricare variantă. Aşa că-mi burduşii
pufoaica de pachete alb-verzui ca-n tinereţe, şi-am purces prin nămeţi spre Piaţa
lu’ Sfatu. Şi d-aci îmbarcaţi în automobil proprietate nepersonala, ca orice
turist repspectabil spre Poiana Braşov. Unde Nenea ăla mare vru să se dea cu
placa şi-şi cam rupse curu, eu mă dădui cu săniuţa şi rupsei altora curu. Am
respectat tradiţia şi am aruncat o monedă la Fântâna dorinţelor, băieţii au
respectat tradiţia şi au aruncat un eu, adică pe fizicu’ meu de zici că-i
psihic în fântâna îmbâcsită de hârtii cât mai mari aruncate de bucureşteni
(poate se indeplineste mai repede dacă e mai mare banu’). Drum Poiana-Brasov cu
cântece de burlăcie, haleala la Sergiana deşi Sergiana nu e acasă, şi mahmureala
o fugit ca prin farmec de vrăjitoare ţigancă. Apoi o tulirăm spre cetatea unde
dormim şi tragem pârţuri dimineaţa, cu oameni mulţi pe urmele noastre, încât
ziceai că-i un priveghi mai destrăbălat când am început să turnam vinoase şi
tuicoase din nou. Pilitura pilitura, da’ mai bai o foc and i-o sunat uneia
telefonu’ şi i-o zis unu bat tare   Emeric Imre că are concert în clubu’ Şapte,
adică Seven pe englezeşte. Gătarăm vinu’ repede , ne-am tras cămeşile de in
foarte flauar pauar pe noi şi dă-i iar prin zăpadă de la Cuca Macaii în jos către
burg să căutăm clubu mamii mă-sii, de pe strada Hermann colţ cu a nu ştiu cui
Eroilor. Întrebam în stânga, în dreapta, găsim eroilor, găsim şi Hermann la o
apreciabilă distanţă, clubu’ Seven ia-l de unde nu-i. Io în ilic şi ie, zăresc un
pletos pe stradă şi întreb amabil de x şi y. Omu se uită la mine ca la o marfă
refuzată la export cum dârdâiam în iţari şi îmi zice dulce « Bre bade, nu
mai be, că astea ce mi-ai zis tu e toate în Cluj, aci nu se afla aşa ceva ».
A se remarcă faptul că erau 5 braşoveni cu noi. Aşa că omu beat Emeric
Imre  ne-o tras tapa făr’ să ştie unde cântă.
Deci Britania. O bere, 2 beri, 3 beri. Şi mă trezesc deodată că-s că acas’,
pentru că Mimi avea chef d eplimbare şi trăsese o fugă pân’ la Braşov.
Razia cu vreo 20 de miliţieni a trecut neobservată, deşi noi în ii şi iţari cu
bocanci nu prea. Beut şi somn în vârfu’ de sus de tot.

Vineri o fo’ mai linişte pe dimineaţa că nu ne-o
durut dovlacu’ prea tare, şi nici nu ne-o mai pozat nimenea în armuri şi tunici
de pele pân’ pe seara, aşa  ca om beut, mâncat
şi dormit pân’ sâmbătă. Ori cel puţin aşa cred, că memoria mea da cu virgulă la
adunare. Şi sâmbătă o fo’ de pomină pân’ când om umblat după mici şi cefe de
porcule prin oraş, spre a face grătare la Pietrele lu’ Solomon, cale de-un ceas
jumate de mers prin Schei, zăpezi şi mocirle. Şi parcă pietrele alea mari şi
abrupte nu erau destul, dă-i şi mai urca juma’ de ceas spre Postavaru, cu
beutura şi cărnurile în spinare. Normal că am ajuns, şi ne-am gândit că noi nu
avem nici grătar nici cărbuni. Aşa că am luat în spinare  copaci cât Casa Poporului de mari şi rupţi
din codru, şi-am făcut un jar cam cât de la două ţigări aşa, pe care-am
perpelit tot ce aveam, inclusiv micii pe ţepuşa cum n-o văzut neam de neamu’
meu de la maimuţă pân’ la Cyborg. Da o fo’ buni că i-am stropit cu lichide
gradate. Coborâre lentă şi dureroasă, în rapel mai mult pa fundu’ acoperit de nădragi,
remarcat cu mirare că pân’ la 10 metri de Solomon circula şi autobuz , înjurat.
Acas’ ne-om hotărât de m-or uns cavaler , ioanit mai precis, că ăştia erau şi
popi. Ioanitu’ raspopitu’ deci, cu teutonii, scoţienii, barbarii şi alte
specii, în ţinută completă, la plimbare de la un capăt în altu’ al Brasovului,
de ne-opreau oamenii să-ntrebe dacă-i circu’ în oraş. Beut, cântat şi
duelat  în Iordan, întâlnit Mimi din nou,
speriat oamenii paşnici  bătut cavalereşte
, somn mahmur .Apăi mă trezii fixă casa la mine-n pat ca şi cum nu s-ar fi întâmplat
nimic, şi déjà mi-e dor.

 

Tâmpa în câteva pagini p.I

Dimineaţa, soare, frig şi rucsac umplut până la refuz. Gara din Constanta nu se schimbase cu nimic. Drum fără peripeţii până în Bucale, ploaie, lapoviţă, ceva ninsoare şi un văr cu chef de beut plus un «LaPirati» cu aspect de budă publică, datorat probabil gresiei verzui cu care era placat. Am rămas complet dezamăgit, mă aşteptam să aibă cel puţin jumătate din farmecul «Piraţilor» din răposata Vama Veche. Metrou la ora 5 ? Nepreţuit. Senzaţia de claustrofobie, agorafobie, sociofobie şi orice altă greaţă sau scârba organică pe care o resimţi nu se poate compara cu absolut nicio chestie existenta «în provincie». Joi dimineaţa a fost greu, dar greu de tot. Prinn ammabilitatea rudelor am beneficiat de aportul câtorva respectabile borţoase cu un vin vechi şi bun, vinişor ce a cauzat evidente şi suspect de violente dureri de cap. Şontâc şontâc spre ferentari să recuperez rucsacul, 2 ore pe drum, şi din nou Gara de Nord. Am recuperat prietenii, şi am făcut o socoteală scurtă şi cuprinzătoare: 3 ore de mers pe drum, 2 berici pe oră, 2 oammeni în tren= «sarumana daţi-mi şi mie de toţi banii ăştia bere». În trenurile spre Braşov s-a executat o chestie extraordinar de desteapta. Pe holurile dintre etaje există o treabă care seamănă cu un bar, beneficiind şi de scaunele aferente. Fuarte tare, bei cu spor şi cu nădejde. De data asta, controlorul din tren nu mai avea faţă de ren. Ba chiar a fost deosebit de amabil, şi ne-a dat voi să fumama pe holul din capătul trenului.
La Braşov s-a mărit gasca, meşteşugarul zalelor de fier ne aştepta acolo (meşteşugar de zale pe bune). Ne-am potolit foamea la Sergiana, singurul loc de undeva pe care îl recomand cu toată inima. Mâncare ieftină, bună, genială chiar, jumări cu ceapă din partea casei şi atmosfera haiduceasca întregesc peisajul. Plus câteva carafe imense de vin care ne-au cam pilit sănătos. Direcţia Britania aşadar, unde ne-am pilit nesănătos. Cu Cavalerii Cetăţii Bârsei, şi am început controverse violente despre istorie şi cultura. Plus vreo oră de skandenberg în care din camera ocupată de noi răzbăteau urlete barbare care înspăimântau destul de multă lume. Noaptea târziu spre dimineaţa, perpedes apostoloi cu rucsaci babani în spate, am purces spre somn de voie, constituind leit-motivul zilelor de vacanta la Braşov. Anume mihaiconstantineasca piesa «Sus în deal e-o casa» Foarte sus în deal aş putea să spun, extrem de sus în deal. L a vreo 30 de minute de mers pieptiş pe coasta muntelui, cu o înclinare medie de vreo 50 de grade, nerecomandat a se încerca dupa ce ai beut chestii la aceleaşi 50 de grade.
Atât pentru azi. Scriem şi diseară.

De pe drum

"Esti obosit, dragul meu?

Da, dar ma simt bine. Extraordinar de bine."

Cam in cuvintele astea se rezuma intamplarile din Bucuresti si Brasov. Cer iertare, multa iertare, dar abea ma mai tin pe picioare. Maine povestiri cu iz medieval, si poze cu oameni buni si munti frumosi.

Pe drum

Maine plec. Inca nu definitiv, dar o sa lipsesc ceva zile. Bucale, batran si prafuit, ma asteapta. Brasov, si mai vechi si mai prafuit isi da Tampa la o parte. Putin prin Cluj, sa moara Tara de oftica. Autografu’ nu e chiar deloc departe in contextul asta. Memorandumului 23 ziceai, nu? Revin cu povestirile de calatorie.Sper sa fie frumoase.

Inventar de vise

Un taur injunghiat intre coarne, o sticla de vin rosu, o mana mica si fina, fara chip, in mana mea, un petec de iarba verde, aripi in forma de avion, o fetita zambind, durere de masea, numerele de la loto. Din nou vin, turnul cu ceas din Sighisoara cazand. Inventariat azi, 16.02.09.

Asta viseaza un om in pragul nebuniei. Ori cel putin asa mi se pare.