Poem cu datorii

Astăzi dăm socoteală

Pentru tot ce am făcut

Contabilul, tuciuriu, cu cravată la gât

ne ia la rost pentru noaptea de pileală

de-acum un an,

pentru fiecare ban dat pe trăscău

şi pentru dimineţile în care ne era rău.

Pentru acea dimineaţă

pe tine te-a scos datoare cu-o viaţă

Eu, pentru că m-am dus departe

tuciuriului îi sunt dator cu-o moarte.

„De unde să mai mor, mă?” i-am zis

„Tu nu vezi că am murit odată pe bune

şi de vreo două ori în vis?”

Pentru că ţi-am pus mâna pe sâni

moartea i-o dau mai devreme

cu câteva săptămâni.

Îţi dai seama, că m-aş fi afundat în datorii

dacă făceam cu tine şi copii

Ţie tuciuriul îţi contabilizează gemetele acum

să văd pe unde scoţi cămaşa, femeie

Când oi plăti pentru fiecare idee

şi pentru fiecare fum.

Pentru fiecare prostie

o să-i mai dăm, pe deasupra, o mie

Şi-n plus, doar pentru că am îndrăznit

să te sărut şi-a doua oară

contabilul negru ca dracu ne- a hărăzit

să nu ne mai săturăm de infinit

şi lumea să moară

Vezi tu, iubito, cât avem de plătit

doar pentru că ne-am întâlnit?

Anunțuri

De la ţară

Fă, mai ştii? În fundul viei

Ţi-am pătruns taina fetiei

Umedă, desperecheată

te-am pătruns toată odată

Tu gemeai, gemeai ca fiara

Înfingân în piele-mi gheara

Cum că cic-ai fi fecioară

Mâine ne-om vedea la moară.

Să scot, fă, dracii din tine

Suflecă-ţi fotele bine

C-ai să mai tot gemi de-acu’

Fir-ar ea cin’ te făcu

Coapsa coaptă, sânul plin

Ah, mă scuipă cu venin!

Cum să nu tăbar pe tine

când  zâmbeşti şi-mi spui „Vecine”

Când îţi scoţi gleznele-n soare

Parcă simt că ceva doare

Undeva mai jos de brâu

Păi să nu te-aştept la râu!?

Te-aş iubi în feluri multe

numai tac-tu să n-asculte

stă în prispă cu toporul

Doar doar mi-o zări piciorul.

De dat sigur nu te-a da

aşa că eu tot te-o lua

şi deseară, sub cel nuc

Apoi iar am să mă duc

Unde oi vedea cu ochii

Poate iar la fata popii

Cea cu ţâţe-abea mijite

Şi cu coapse  rumenite

Oi strânge din dinţi amar

Că şi-n aia arde jar

Tu ţi-ai ţesut ie nouă…

Fă! Cum să mă-mpart la două!?

Nu-s tânăr, Doamnă!

Nu-s tânăr doamnă, tânăr, şi vin nu beau de -un secol
Femei n-am mai atins de parc-o veşnicie
Nu vreau copilărie, vreau un teren agricol
Căci carnea mi-e uscată, şi mintea mi-e pustie.
.

Nu-s tânăr doamnă, tânăr, şi încă-mprăştii lucruri
Nu vreau să ştiu cum somnul îmi tulbură mişcarea
Mănânc un întuneric, fumez ceva trabucuri
Şi pielea burduşită de valuri îmi e marea.

Nu-s tânăr, doamnă, încă, spinarea-i coşcovită
Şi laptele de stele-mi provoacă diaree
Îmi scade-n suflet ziua, noaptea-i încrementă
Zăpezile se pierd în vajnici epopee

Nu-s tânăr doamnă, zborul l-am cam uitat de mult
Pământul bun prieten mi-e mie cu genuchii
Ţi-am spus doar, şi-ţi repet, sunt doar un biet incult
prin care curge-o zeamă, un cub cu doişpe muchii

Nu-s tânăr doamnă,încă şi tind să-ţi dau dreptate
Când spui că o să vină şi vremea noastră-odată
Arcaşii ăia-mi zvârl săgeţile în spate
Eu încă nu sunt tânăr, tu eşti urât fardată!

Sân’ Ilie, Sfinte, azi mi-ai plouat

În pieptul gol, deschis ca o cutie de conserve

Ce credeai, că se oxidează inima aia de tablă?

Şi tu, femeie, mi-ai plouat şi tu încă puţin,

ia uite! îmi luminează pielea de atâta tu,

îmi arde braţul drept de atâta tu.

Dincolo de norul ăla mare, vineţiu,

ştiu că râzi uşor, dezvelindu-ţi dinţii sidefii

ah, de ţi-ai mai dezveli odată şi coapsele

să-ţi curgă râul ăsta de ape venite de sus peste ele!

Dar nu, tu bine-mersi ai ales să te scurgi peste mine

prin mine, să te scurgi necontenit. Ce-ţi pasă,

ploaie frumoasă, cu ochi azurii, că mă inunzi.

de dragoste

S-a terminat cu dulcegăraia-mi-am zis

strcurând abil o mână în chiloţii ei –

nu-i vreme de stat la palavre, carnea mea

tânjea după carne,  când îi cuprindeam

cu buricele degetelor fesele rotunde şi albe

Futu-ţi luna mă-tii de femeie, dă-ţi ţâţele la o parte

nu te văd cum gemi, despletită şi pătrunsă toată.

azi eu ziua în care am uitat să fac dragoste

e un sport prea periculos, de fiecare dată când

ţi-o vâram , ţie sau alteia, parcă stătea aceeaşi femeie deasupra

puştoaica aia cu ţâţe tari, nu ca ale voastre,

pe care o strângeam în braţe, până-i dădea

orgasmul pe nas ca un sânge.

Sari fă de pe bloc, azi chiar nu-mi pasă,

am numai douăştrei de ani, fără patru sute şaizeci de zile

sari şi fă-te una cu caldarâmul, să văd

cine ţi-o mai trage la fel ca mine, dup-aia.

460-de vorbă cu tine, din nou

Mântuirea ta este încă departe

te scalzi într-un fel de mare adâncă

şi marea ţi-e neagră, te-mparte, desparte

şi peştii din tine mănâncă.

Şi ai ochi de sticlă, sau ceva similar

Eşti rece ca morţii în groapă

te săruţi pătimaş cu orice marinar

eşti femeia ce-mi zace în apă.

Te urăsc doar puţin, mai mult nu-mi permit

adâncul  din tine mi-e-arsură

şi stai, să nu uit, era să omit

te iubesc cu o veşnică ură.

ehei, ce mai vremuri, când eram noi iubiţi

era lumea mai bună se pare

credeam orişice îndrăzneai să-mi promiţi

când ieşeam târâş la plimbare.

Acum vezi şi tu, aici doar gunoi

pe gleznele tale e apă stătută

puţin mai încolo stau eu, în noroi

şi  mi-e dor de o vară pierdută.

Nu zic că vezi-doamne, aici nu-s femei

ba din contra, sunt multe se pare

una, sau două, ori poate chiar trei

-ce ai tu niciuna nu are .

Am vrut să te las, după ce m-ai lăsat

e normal, aşa face oricine

dar vezi tu, ceva s-a-ntâmplat

Şi gândul mi-e iarăşi la tine.

La un sân, un picior, la o mână , la buze

venerându-le iar, în ritul păgân

te-aş culege şi-acum dintr-un teanc de meduze

iubiri tot ca asta nu mor, mai rămân.

Ţi-aş mai spune o groază, însă-i vreme puţină

apusul e gata,  mă-mpiedic în beznă

dă-mi cracul să-ţi las un sărut mic pe gleznă

vorbim noi mâine, când o fi lumină