Culinara de seară

Ioanei, necunoscută

Am să mă apuc acum să te gătesc, frumos şi sfânt
Într-o oală de pământ.
Ce-am pus?
Puţin de jos,
puţin de sus

Şi încă ceva din al coapselor prisos
Am ales cu grijă dintre ţâţe
Dulceaţă
Bună, cum nu găseşti în piaţă

Şi toate astea, frământate bine
se împreunează cum se cuvine
Nimic întâmplător în actul ăsta sacru
pe lângă dulce-ar merge ceva acru
aşa că ţi-am cules
de pe buze
cuvinte de neînţeles
cuvinte lăuze.
Pe deasupra, cernem în ploaie fină
puţină făină
păi cum să ne mai primească ăştia cu chirie
dacă ne-mpreunăm în fiece bucătărie!

Anunțuri

bunădimineaţaiubito!

Mâine dimineaţă o să fiu mahmur
aşa că te rog de-acum
adună-ţi dracu’ chiloţii de sub
biroul meu
îl am de când eram a-ntâia
şi la el chiar ţin,
nu ca la tine
adună-ţi chiloţii ăia frumoşi
cu dantelă fină, neagră
stinge lumina la baie
şi lasă-mă aşa cum m-ai găsit
singur
e prea aglomerată viaţa
pentru doi
uneori.

Povestea se termină aici

poetul a înnebunit,

ţipau duduile în sânii goi

înfipţi în gard,

date cu fard

poetul merge cu dimineaţa-n cap la birt

cu tălpile pline de noroi

şi cere spirt

A dracului gură

păcătoasă , amin

nu se mai satură

să scuipe venin.

păi dudui cu pielea fină, mătăsoasă

La ce bun să stau

acasă

nevasta mi-e urâtă şi grasă.

Aşa,  pe drum spre îmbătare

Mai văd câte-o femeie

cu sânul mare, frumos mirositoare

câte-o scânteie

de la vreo ţigară

aprinsă de curvele dulci de noapte

aseară

cu fesele coapte

ca o gutuie

curvele dulci

cu pielea amăruie

cu care să te culci

de plăcere

când eşti beat

să gemi, lăţit în pat

Ah, ce mai muiere!

Ultima beţie

Auzi, crâşmar, mai toarnă un pahar

E-al optulea pahar, se pare

Toarnă ,să bem pelin amar

să vindec rana care doare.

Mai picură beţie-n cap, beţie cruntă

Oamenii-s mici de tot în jurul meu

să uit de ea,  de o  promisă nuntă

mi-e capul greu, mi-e capul tot mai greu.

Toarnă, crâşmar, e ultima-nserare

Pe care-o văd cu pieptul încă viu

Să chemi prieteni, să golim pahare

Mi-e încă dor, mi-e dorul prea târziu.

Adu-mi ţigani, înveşmântaţi în cântec

Şi varsă-le şi lor vin pe viori

Toarnă-mi, crâşmar, amarul peste pântec

Mi-e teamă-n cei din urmă zori.

O femeie teribilă

Am scăpat vaca-n porumb, cum se spune. De ziua mea, mi-am zis la mulţi ani. Dacă mai beau aşa, nu o să mai fie mulţi. Zic să bem, deci.

Mi-e clar de fiecare dată când încep să beau bere că lucrurile nu or să rămână la fel de calme toată noaptea. Ştiu sigur că Dan are, undeva sub tejgheaua barului, ascunsă bine, o sticlă cu pălincă de ceea bună, aşa că m-am milogit să mă blagislovească. Cică e special reserve, aşa că am băut numai eu şi Cosmin, restu’ nu-s demni.

Zic şi eu, îmi pare rău că, deşi o văd atât de rar, mă găseşte la fel de frumos mirositor, ca o lalea, parfumat bine. E o femeie grozavă, cu absolut tot ce-i trebuie spre a fi mişto.Şi bă, m-a iertat că am fost tâmpit, şi mi s-a făcut somn cu alta.

Atât de grozavă e, că ne-am plimbat la Vama Veche. Da, e februarie, e frig, şi mai mult decât pustiu pe-acolo. Era totuşi un nene cu o lanternă, mişunând pe pista de biciclete, fără bicicletă. Mi-a băgat lanterna-n ochi, curios. Eu l-am băgat în mă-sa, şi am fumat. Pe plajă.

Am râs, mult, şi m-am simţit bine. M-am bucurat tare că m-a iertat. Eu nu mă iertam, în locul ei.  Îmi vorbeşte frumos, şi zâmbeşte la fel.

Da, am băut apă când m-am trezit. Şi acum vreau la Vama Veche din nou să fumez la lanternă. E parşivă apa asta, te face să vezi păsări d-alea care stau în baltă şi le pare rău. Regrete. Egrete. D-alea.

În această unitate, este interzis accesul celor vii

Să-mi mai pun în bagaje ceva? Habar nu am. Mă învârt prin cameră de două ore bezmetic, şi încă nu sunt sigur că am împachetat tot.  Mi-e teamă, şi habar nu am dacă e cald sau frig pe lumea ailaltă. Au cafea, au semnal la mobil? Oare mi-ajung patru pachete de ţigări pentru drum? Cu prezervativele oare am ce face? La naiba, nici nu ştiu dacă există boli venerice sau sarcini nedorite dincolo. Totuşi, trebuie să existe o crâşmă pe undeva. I-o duce capu’ pe ăştia rămaşi în urmă să dea de pomană un rachiu, să mă bucur şi eu de el. Parcă-i văd, cerniţi, sau dimpotrivă, veseli că m-am dus  spre mai bine, cu sticla de pălincă şi paharul, turnând o porţie generoasă primului boschetar întâlnit pe stradă. „Ia şi spune bodaproste, că tare mult i-a plăcut”. Şi bochetarul, bărbos, nespălat, cu căutătura tulbure, dând peste cap zeama de prună dintr-o înghiţitură, jinduind la încă unul. Plecând mai departe, cu gulerul jegos al gecii pe care scrie XiangLian ridicat.Apoi alt şi alt om fără căpătâi, toţi împărţind acelaşi pahar, ca o adresă poştală, trimiţându-mi la tejgheaua birtului din poarta eternităţii valuri de alcool, tămâiate cu tutun de cel bun. Am să savurez fiecare picătură, mă, numai nu-mi daţi prea mult, nu ştiu încă dacă e voie să fii mahmur acolo.