„Acasă” e numai acolo unde ai zâmbit dimineaţa, şi ai ştiut că ai un rost. Oricât de mic. E ca şi cum aţi sta cu nasul lipit de o parte şi de alta a geamului acum, şi niciunul nu aruncă o piatră în sticla rece, aburită de respiraţia voastră caldă, pe care doar o ghiciţi, accelerată, din ce în ce mai accelerată.

Anunțuri

Sunt atât de puţini oameni cărora să le pot spune „sărbători fericite” şi să o cred din tot sufletul, încât nu ar avea rost să scriu aici urări d-astea generale. Ba unora le-aş dori sărbători mizerabile. Cu toate că nu mai cred în toată ipocrizia asta cu fii mai bun de Crăciun, că vine crăciunu cu măciuci, sau cine ştie ce porcării asemenea. Fii mai bun în restul anului, dacă vrei cu adevărat. Să iertăm celor care greşesc. NU. Îşi merită scârba. Să fim alături de cei dragi. Tocmai de sărbători? Atât de puţin? S-au răsturnat nişte scări ale valorilor, bag seama. De crăciun, voi toţi ceilalţi să vă înecaţi cu sarmale.

Bukowski nu a greşit niciodată

“Drinking is an emotional thing. It joggles you out of the standardism of everyday life, out of everything being the same. It yanks you out of your body and your mind and throws you against the wall. I have the feeling that drinking is a form of suicide where you’re allowed to return to life and begin all over the next day. It’s like killing yourself, and then you’re reborn. I guess I’ve lived about ten or fifteen thousand lives now.” – Bukowski, mon amour.
Mai ales atunci când dimineaţa pe la 10 te trezeşti în bar. Şi nimeni nu-ţi tulbură amorţeala. Deci da, dimineţi faine, fără mahmureli, în care ajungi acasă, la cealaltă casă numai bine pentru masă.

A 970a zi

Oamenii ar trebui obligaţi să nu plece unul de lângă altul. Sunt prea multe zile de numărat după fiecare plecare, mult prea multe priviri albite înainte de vreme. Şi perne goale pe care nu a pus nimeni capul. Conform promisiunilor.