Constanţa Blog meet 10!

S-a stabilit. Roxanei îi este dor de noi, probabil, aşa că s-a hotărât. Joi, 23 decembrie, în Rock”n Rolla, aproape de Capitol, care va să zică, undeva la orele 18 trecute fix, Blog meet. Sau mai bine să-i spunem întâlnire de oameni la bârfotecă şi la o bere, un coniac sau mai multe sucuri. Accesul este permis numai pe baza unui cadou. Se face schimb, aşa că nu vă aduceţi prietenele cu voi.

Bărbile de Moş Crăciun, cozile de iepuraşi şi sutienele push-up sunt binevenite.

Anunțuri

Duminică, nouăşpe a doişpea

Am visat urât. Atât de urât încât eram însurat, pe deasupra cu o femeie care-mi bea toată ţuica şi berea. De dimineaţă, am fugit într-un suflet la damigeană. Era cuminte, astupată, şi întreagă. Apoi, în celălalt suflet, am alergat spre frigider. Berile stăteau acolo aşa frumos, că le-am desfăcut. Acum mă uit la ele, şi aplaud. Mi-am dat seama că e rău să fii însurat cu o beţivă, deci probabil nu mă mai însor. Adică oricum nu aveam de gând, dar nu mă mai însor şi mai tare acum.

Cel mai bun remediu pentru visele urâte e să nu dormi, aşa că la noapte o să fac de strajă la damigene, în uniforma de gală cu mănuşi albe. o să se potrivească acum la noua mea barbă, proaspăt achiziţionată din buticul de la colţ, unde nu vând lame şi spumă de ras.

haha, am o zi liberă, şi tocmai azi nu ies din casă. Bate vântul aşa tare, că mi-e frică să nu ajung în Oz.  nu de alta, da’ nu am bocăncei roşii, să bat de doo ori din vibram şi să mă aducă înapoi în Kansas.

Sunt teribil de îngrijorat, atât de îngrijorat că mi-e sete

Mă duc să beau o ţuică fiartă, să-i fac în ciudă lu nevasta beţivă din vis, să nu mai aibă ce bea la noapte. Na! la noapte o să fiu singur. Ca şi ieri. Ca şi alaltăieri. Ca şi de când mama l-a anunţat pe tata că are un golan în bătătură.

Huliganul de mine! Beau ţuică dimineaţa, şi într-un gest de insolenţă supremă, scriu pe blog, în loc să las oamenii să doarmă. Şi să meargă la biserică. Dormiţi şi mergeţi la biserică, mă! Dacă se poate, amândoo în acelaşi timp.

o să fie o duminică neobişnuit de lungă, şi ciudată. Voi staţi cuminţi, da?

Nea Nelu la zăpadă

Ninge. Asta e destul de clar pentru toată lumea. Buimac, ma îndur să ies afară din casă. Dincolo de gard, nea Nelu rânjeşte, cu un ibric aburind în mână. Celebrul lui fes din paleolitic îi şade-ntr-o rână, deasupra urechii drepte. Pe umerii pufoaicei i s-a aşezat un strat bunicel de zăpadă, semn că stă de ceva vreme afară.

-Vecinu’, neaţa. Hai la mine să dăm zăpada.

E om bătrân, gândesc că are nevoie de ajutor, i-au ruginit ciolanele.

-Stai bre, să iau şi eu lopata din magazie, fac cărare până la mata, şi curăţ toată curtea în juma’ de ceas.

-Bă, puţă, lasă lopata, aia-i pentru fraieri.( Soarbe cu poftă din ibric, şi oftează satisfăcut). la mai bine-o cană, că se răceşte ţuica, şi-i păcat

613

Mai ştii, când apucam cu-o mână

întreaga lume, şi-o roteam în sensul celălalt

o ţineam aşa câte-o săptămână

tu erai frumoasă, eu numai înalt.

Mai ştii? strânsesem timpul, şi l-am închis

într-o gaură adâncă, întunecată, din asfalt

nu ne mai săturam de minute şi de vis

Tu erai şi mai frumoasă, eu mai puţin înalt .

Apoi au venit peste noi tăcerile multe

Tăcerile grele, poleite cu plumb topit în ibric

tăcerile mari, aproape adulte

Erai nespus de frumoasă, eu de-a dreptul mic.

E vremea de uitare acum, de uitare adâncă

E un prezent aglomerat ca un talcioc

prăvălindu-se peste noi , stâncă

Eşti cea mai frumoasă dintre femei, eu sunt deloc.

611

S-a oprit orchestra

care cânta în capul meu

înălţată pe encefal ca pe estradă

a tăcut deodată, bolnavă de linişte

vioara întâi şi-a mâncat arcuşul

dirijorul se scobeşte în nas cu bagheta

doamnelor, o doamnelor, v-aţi îmbrăcat

în rochii de gală degeaba, flautiştii sunt beţi

undeva, ascunşi sub cortex

poftiţi la ospăţul pomană al filarmonicii

din capul meu, sunteţi invitaţi

toţi, desigur, la Concertul pentru dascăl, popă

şi bocitoare, cu premiera în seara asta

scris în tonalităţi minore, cu variaţiuni.

Câteva clarificări, absolut necesare

Nu mai insistaţi, nu e nimeni acasă

gol

La mine-n piept e închis

gol

există doar o scobitură

şi mai gol

pe unde se scurge sânge

atât de gol, că-mi răsună vorbele

a ecou, ca-n peşteri.

Nu mai insistaţi, sunt mut

orb, surd, cu vârfurile degetelor amputate

nu pot, aşadar, nici să vă pipăi

lobotomizat, deci nu am cum

nici măcar sa vă gândesc

în gol, în tot acest gol.