S-a stabilit. Roxanei îi este dor de noi, probabil, aşa că s-a hotărât. Joi, 23 decembrie, în Rock”n Rolla, aproape de Capitol, care va să zică, undeva la orele 18 trecute fix, Blog meet. Sau mai bine să-i spunem întâlnire de oameni la bârfotecă şi la o bere, un coniac sau mai multe sucuri. Accesul este permis numai pe baza unui cadou. Se face schimb, aşa că nu vă aduceţi prietenele cu voi.
Bărbile de Moş Crăciun, cozile de iepuraşi şi sutienele push-up sunt binevenite.
Am visat urât. Atât de urât încât eram însurat, pe deasupra cu o femeie care-mi bea toată ţuica şi berea. De dimineaţă, am fugit într-un suflet la damigeană. Era cuminte, astupată, şi întreagă. Apoi, în celălalt suflet, am alergat spre frigider. Berile stăteau acolo aşa frumos, că le-am desfăcut. Acum mă uit la ele, şi aplaud. Mi-am dat seama că e rău să fii însurat cu o beţivă, deci probabil nu mă mai însor. Adică oricum nu aveam de gând, dar nu mă mai însor şi mai tare acum.
Cel mai bun remediu pentru visele urâte e să nu dormi, aşa că la noapte o să fac de strajă la damigene, în uniforma de gală cu mănuşi albe. o să se potrivească acum la noua mea barbă, proaspăt achiziţionată din buticul de la colţ, unde nu vând lame şi spumă de ras.
haha, am o zi liberă, şi tocmai azi nu ies din casă. Bate vântul aşa tare, că mi-e frică să nu ajung în Oz. nu de alta, da’ nu am bocăncei roşii, să bat de doo ori din vibram şi să mă aducă înapoi în Kansas.
Sunt teribil de îngrijorat, atât de îngrijorat că mi-e sete
Mă duc să beau o ţuică fiartă, să-i fac în ciudă lu nevasta beţivă din vis, să nu mai aibă ce bea la noapte. Na! la noapte o să fiu singur. Ca şi ieri. Ca şi alaltăieri. Ca şi de când mama l-a anunţat pe tata că are un golan în bătătură.
Huliganul de mine! Beau ţuică dimineaţa, şi într-un gest de insolenţă supremă, scriu pe blog, în loc să las oamenii să doarmă. Şi să meargă la biserică. Dormiţi şi mergeţi la biserică, mă! Dacă se poate, amândoo în acelaşi timp.
o să fie o duminică neobişnuit de lungă, şi ciudată. Voi staţi cuminţi, da?
Cearceafurile dimineţii
miros
a visul de-azi noapte,
frumos, a cimbru în păr
patul, de nesom şi zbatere
mi-a făcut cearcăne
până la picioare.
Ninge. Asta e destul de clar pentru toată lumea. Buimac, ma îndur să ies afară din casă. Dincolo de gard, nea Nelu rânjeşte, cu un ibric aburind în mână. Celebrul lui fes din paleolitic îi şade-ntr-o rână, deasupra urechii drepte. Pe umerii pufoaicei i s-a aşezat un strat bunicel de zăpadă, semn că stă de ceva vreme afară.
-Vecinu’, neaţa. Hai la mine să dăm zăpada.
E om bătrân, gândesc că are nevoie de ajutor, i-au ruginit ciolanele.
-Stai bre, să iau şi eu lopata din magazie, fac cărare până la mata, şi curăţ toată curtea în juma’ de ceas.
-Bă, puţă, lasă lopata, aia-i pentru fraieri.( Soarbe cu poftă din ibric, şi oftează satisfăcut). la mai bine-o cană, că se răceşte ţuica, şi-i păcat
Mai ştii, când apucam cu-o mână
întreaga lume, şi-o roteam în sensul celălalt
o ţineam aşa câte-o săptămână
tu erai frumoasă, eu numai înalt.
Mai ştii? strânsesem timpul, şi l-am închis
într-o gaură adâncă, întunecată, din asfalt
nu ne mai săturam de minute şi de vis
Tu erai şi mai frumoasă, eu mai puţin înalt .
Apoi au venit peste noi tăcerile multe
Tăcerile grele, poleite cu plumb topit în ibric
tăcerile mari, aproape adulte
Erai nespus de frumoasă, eu de-a dreptul mic.
E vremea de uitare acum, de uitare adâncă
E un prezent aglomerat ca un talcioc
prăvălindu-se peste noi , stâncă
Eşti cea mai frumoasă dintre femei, eu sunt deloc.
S-a oprit orchestra
care cânta în capul meu
înălţată pe encefal ca pe estradă
a tăcut deodată, bolnavă de linişte
vioara întâi şi-a mâncat arcuşul
dirijorul se scobeşte în nas cu bagheta
doamnelor, o doamnelor, v-aţi îmbrăcat
în rochii de gală degeaba, flautiştii sunt beţi
undeva, ascunşi sub cortex
poftiţi la ospăţul pomană al filarmonicii
din capul meu, sunteţi invitaţi
toţi, desigur, la Concertul pentru dascăl, popă
şi bocitoare, cu premiera în seara asta
scris în tonalităţi minore, cu variaţiuni.
Nu mai insistaţi, nu e nimeni acasă
gol
La mine-n piept e închis
gol
există doar o scobitură
şi mai gol
pe unde se scurge sânge
atât de gol, că-mi răsună vorbele
a ecou, ca-n peşteri.
Nu mai insistaţi, sunt mut
orb, surd, cu vârfurile degetelor amputate
nu pot, aşadar, nici să vă pipăi
lobotomizat, deci nu am cum
nici măcar sa vă gândesc
în gol, în tot acest gol.
Înfofoleşte-te bine în haina groasă, draga mea, gerurile astea sunt greu de suportat, când nimeni nu te strânge în braţe, când nimeni nu se apleacă deasupra ta, să oprească ninsoarea cu trupul. Vezi tu, iernile sunt făcute pentru doi, nicicum pentru unul.Iernile noastre, două ierni separate, ne sunt ca două vămi ale sufletului, inimile ni se strâng, încercând să treacă prin norii groşi, dincolo, unde un soare blând, firav, se scurge peste chipuri îmbătrânite. Miroase frumos aici, a vin fiert şi mere coapte, miroase greu a posibil întreg.
Mersul ni-i nesigur, pe crustele subţiri de gheaţă , în aceste eterne Antarctici. Uite, mie-mi bate în piept un sloi, ţie încă un foc crud, cărându-şi jăraticul pe obrajii tăi. Dintr-o dragoste atât de mare, ai născut câmpii nesfârşite de fiere. Nu-i nimic, naşterile le vom revoca la instanţele superioare, când va fi şi vremea lor, invocând copilăria drept temei.
Era un fel de ceaţă, între noi, oamenii mici
şi oamenii mari, căţăraţi pe crestele munţilor
mai jos, în refiugiul din tablă, se adăpostea vântul.
Noi, oamenii, căram în rucsaci câinii iernii
plini de zăpadă pe bot, lătrând a căldură
aşteptând să-i hrănim cu cadavre de alpinişti
agăţaţi în corzi, pe surplombe, îngheţaţi ca naiba
ce mai înseamnă nişte degerături acum
când ne-au troienit aminitirile!
iubito, leapădă-ţi sutienul ăla negru, care-mi plăcea
atât de mult, că respiram primăvară de april
când îl zăream, sutienul sfâşiat de zeci de ori
cu cuţitul, cu dinţii, cu câinii iernii
plini de zăpadă pe bot, cu orice, numai
să te mai văd odată goală. vecinii de peste drum
şi-au adunat în sân lemne de salcâm, încă verzi
să le tronsească sobele din piept, şi-au
montat pe calviţiile lor de oameni bătrâni
hornuri, burlane banale, de tablă, din care
se înalţă fum peste simulacrul ăsta de iarnă.
v-aţi speriat, mă, de doi fulgi şi o mare
îngheţată, unde stau captive iahturile
bogaţilor? luaţi-vă iubitele fierbinţi
de picioare, azi tranformăm dragostea banală
în pluguri de zăpadă nemţeşti, funcţionând pe bază
de căldură, ne plimbăm iubitele, cele care sunt
şi cele care au fost, pe afară, prin ger, goale
cu teracotele de pe pulpele lor fierbinţi,
lăsând în urmă poteci cu formă de trup voluptos
regia autonomă de deszăpezire trupească
solicită primăriei suplimentarea utilajelor
Ai dracu stahanovişti, v-aţi proptit ţigara fără filtru
în colţul gurii, în cel mai curat fel românesc de a munci
iubitele cu teracote fierbinţi pe pulpe aşteaptă
lătrate de câinii iernii cu zăpadă pe bot,
voi beţi Unirea şi staţi sprijiniţi în utilaje
„Ce rost are bă, în basca mea, să le plimbăm de colo-colo
o să vină căldura oricum peste două luni.”
Ce frumos ţi-era chipul
Dimineaţa, mângâiat de soare
ne dă, Doamne, încă o zi
în care să-ţi odihnească pe zâmbetul dormind
un munte şi-o mare
ne dă, Doamne, încă o zi ca un colind
o zi de sărbătoare
să fie totul aşa cum a fost
cu brazi şi nisip
alergându-ţi pe chip
căutând adăpost
sub genele-nchise
cu albastru ghicit
toropit în vise
ne dă , Doamne, un veac încremenit
Last confessions 