Doua mii doua sute treizeci si noua de zile

„Noi nu trebuia sa imbatranim impreuna , noua ne-a fost dat sa incremenim impreuna, imbratisati, doi copii peste care au trecut numai cateva sute de ani, zambind cald. Retina memoriei , ah, retina memoriei, pe care s-a incrustat ca intr-o litografie clipa. Acolo ma duc cand vreau sa rad, cand vreau sa plang, acolo ma duc si scormonesc imaginea cand vrea sa fiu si atat.”

Anunțuri

Dor. Pagina 1, cap. nou

Mi-e dor de o dragoste de-o vara. Salbatica, furtunoasa, sa simt ca in piept imi bate un “ceva”cald, ca Atunci. Mi-e dor de-o dragoste, daca nu de-o vara, macar de-o ora, de-un minut, mi-e atat de dor sa ma trezesc zambind intr-o dimineata asa, fara rost, sis a stiu ca sunt intreg. Am uitat atat de multe, am uitat sa fiu eu, din varful degetelor imi plecasera in pribegie cuvintele. Le adun, mi-am adus aminte ca toata masca asta nu este decat un joc sinistru, pe care m-am saturat sa-l joc. Vreau sa strig in gura mare iubirea pe strazi, vreau sa plang in mijlocul pietei, vreau sa rad nemasurat, necontrolat, vreau sa strang o Ea in brate atat de tare incat sa o doara. Si apoi sa ma ierte, sa inteleaga ca sunt nebun numai pentru Ea. Mi-e dor, in definitiv , de-o dragoste cat o vara nesfarsita, sa imi infloreasca soare in camera prin ochii ei.  Mi-e dor sa pun in cafea poezie in loc de zahar, sa dau cu pumnii in pereti de dor mi-e dor,mi-e dor sa-mi zboare mintea aiurea si sa visez inca odata.  De prea mult dor cuibarit in suflet, mi-e dor de mine pe cat mi-e dor de o Ea. Si cresc, de azi mi-am promis sa cresc frumos, asa cum ar fi trebuit.