În acea Dimineață am hotărât să

mă rog lui Dumnezeu, am stat ore în șir

îngenuncheat, cu fel de fel de capete

de cerere adresate unui perete gol

pe care priponisem o icoană veche

Dumnezeu nu mi-a răspuns, bineînțeles

mă rugam unui perete gol, mi-am zis

poate este ocupat cu sfârșitul lumii, sau

mai știu eu ce fel de lucruri face un Dumnezeu

Am hotărât deci să mă rog seara, poate

avea agenda mai liberă, o fi fost pe alt fus orar

așa că am îngenuncheat din nou

în fața peretelui alb și gol, dinspre răsărit

cu icoana spânzurată, nu am mai insistat

prea mult, când am văzut totul neschimbat în jur

Lasă, am zis, poate știe El cum e mai bine,

apoi am adorit, visând un Dumnezeu albit de vreme

abia mișcându-se. ”Păi stai puțin, merge mai greu

și El, ca orice bătrân, e acolo de la Facerea lumii,

Plesnește el din degete când i-o trece reumatismul,

și să te ții atunci huzureală pe capul meu”

7:32 a.m.

-Mami, mami, uite ce frumos ninge! spuse Mara încet, aproape uitând să mai soarbă din cana cu lapte cald. Privirea ei albastră, plină de lumină, îi era pironită pe fereastra bucătăriei, ce filtra o lumină cenușie. Își încleștase mâinile mici  împrejurul cănii. Mânca singură acum, și era mândră nevoie mare de această realizare. ”Uite, tati, am legat pantofii” spusese cu două zile înaninte, în zori. Au râs și el și ea de șireturile îmbârligate, de nodurile stângaci făcute.

-Mami, unde se duc fulgii când se topesc?

Ea a tăcut. Ar fi fost de prisos să îi spună că devin apă, explicațiile erau inutile.

-Mami, mami, eu știu unde se duc, am zis și eu așa, să văd dacă mă minți. Apoi a izbcnit într-un râs cristalin, care a umplut bucătăria. Râdea, și buclele blonde i se scuturau ritmic. Râdea molipsitor, sincer, așa cum numai copiii știu să râdă.

Privi în cana de lapte, si reluă pe un ton grav:

-Uite, mami, ai pus fulgi aici, și s-a facut alb!

Alergă spre recipientul unde ea ținea zahărul, lăsat deschis lângă aragaz.

-Și aici ai mai pus puțin alb, și ai pus și în făină. La tine sunt toți fulgii!

Urcându-se pe scaun, își încolăci mâinile în jurul gâtului mamei, și îi spuse la ureche, șoptit: ”Mamai, dacă te pup, îi dai lu’ Mara câțuva fulgi de zăpadă?”

-Ce faci cu ei? îi intră mama în joc.

-Îi scot afară când e cald, și când vine tati de la muncă merg cu el să ne jucăm! Apoi își desprinse strânsoarea din jurul gâtului, și o sărută repede pe un obraz.

Ninsoarea stătuse de mult. Ultimii fulgi se ascundeau în lumina din ochii copilului. Și ea și el știau că  iubirea a născut o primăvară cu chip rotund, bucle blonde și curioasă din cale-afară.

5

Cinci lucruri care mă fac fericit. Fericirea mea nu cere mult

Gerul. Să fie ger, și să merg aiurea.

Mersul. Pas cu pas, niciodată înapoi.

Ardeii mei iuți, care cresc cu 1 centimetru în fiecare zi.

Să ud florile.

Să  gătesc ce-mi trece prin cap.

Și mirosul de plăcintă cu dovleac din cuptor. Serios, închid geamul numai ca să rămână mai mult

ego

Ai vrea câteodată să te întorci. Nu să dai timpul înapoi, ci numai să te întorci într-o secundă anume, când ai luat o hotărâre greșită. În secunda în care ai spus sau făcut lucruri reprobabile. Și să fii la fel de lucid pe cât ești acum, când te privești pe tine, cel căzut, ca într-un […]