Lumini, umbre

…şi revelaţii. În Sibiu,  la Guillotine, se  cânta asta. Da, parcă  era mai  frumoasă cu ea.

Anunțuri

Pârşul. Partea de restanţe

După   ce-ovenit  mamiţa cu motorina,  zic  no, amu aprindem focu. Da’  de unde!  Focu n-o vrut  să  se lase aprins nici  cu  Ana Leskova, de i-am cântat „Flăcări,  ard în  flăcări”, aşe că ne-am  vârât la somn de voie-n sacii de somnit. Pân’ la  fix doişpe  noaptea, cândne-om ridicat tăţi în  cur-mumie, că ni s-o părut ceva de duh  al grotei cum  ne  trtezeşte el. Io spăriat nevoie mare,  cu lampa frontală-n frunte,  că de-aia îi  lampă frontală, zăresc lumină-n faţă. Zic  „no, am   belit-o! Ori îi pădurar homosexual de-o venit  spre  a  ne   veola în mă  scuzaţi, ori  îi  babau cu  o  lanternă”. Focu’  nostru  abe  acu  se gândis e să  ardă cum  trebe şi  fără fum  de ţâgan murdar aşa  că  ne-am  culcatără  la  loc  cu tot  cu canasta de dame pe  care-o  visase Blonda  cu jelanie.

Ziua 2, Mercuri

Apăi  necaz mare la  casa mea, că  nu  mai ştiu bine mercuri ce făcurăm.Adecătelea  prinnu ştiu   ce analogie,   doamna mamiţa  pe post  de  ghid  ne- informat  că  există pârşi  prin zonă. Atât. După ce-om  făcut siesta de dimineaţă, cu un  gât  de ţuică-n loc  de cafea, şicu cafea-n loc  de mic de jun, ne-am admirat meclele lovite  parcă  de-un  grup   de  şoferi  de tir  nemerşi la curve  de  tare de mult. Copăcel  copăcel, azi   era  ziua  de căţărat. De mers la Fete adică.  Ho mă,  nu  la muieri,  la traseul  Fetelor. Hamuri ,  coardă, şi „scufiţo scufiţo,  ce-ai  în  coşuleţ?” „Restu de  coardă   pentru  rapel , bă”

Specificaţii  tehnice: traseul  Fetelor, grad 4 plus.  Înălţime  aproximativă, 18metri. Localizare:  meri până  ţi  se tocesc  picioarele  pe  lângă pârâul  Racilor,  până  să-ţi  vină  să   înjuri  spurcat. După   care,  dacă    eşti  în  grup   de  4,  sari  ca  peştele-n  tigaie   peste  neşte pietre  din  baltă.  Cu morcovu-n  cur  să   nu iei apă.  Apoi, întinzi  coarda   să   se  ţină  şi   restu de  ea.  Şi  când  să   treacă  şi  ultimu’  om,  te  repezi  tu filantrop  să-i dai mâna.  Şi cazi  ca ţiganu-n baltă,  la mal,  numa’ aşa, cât  să   uzi frumuseţe   de bocanci.

Mai urci  ca să  ajungi  acolo  şi matahală  de perete aproape vertical, cu marăcini, scaieţi şi alte alea, până  ţi se  face rău.

Merem  noi    pe  platou,  dăm  de ciobănaş cu  80  şi ceva  de oi  aproximativ. „Ziua  bună  bace!” „No  ziua  bună!”

-Ai  câni  bace?

-Aci nu! Îs  la stână.

-Na buna atunci.

Mamiţa mîndră nevoie mare    şi-o  coborât  curu-n  rapel pe  coardă. Tătuţu  şi Blonda zic Băăăăă, e  bai  mare aci, io nu  sar!

-Hai  bă  că-i  sigur.

-Sigur  pe mă-sa! Tătuţu

-Eu  cobor  pe  picioare.

-Să  spuneţi  mulţam fain că  nu am intrat in Taliban.

Taliban  ăsta e un  nene diagonal,  fără  pic  de  prize, la  8  grade  cu plus,  taman în  dreapta  de  Muierilor. Asta   dacă   citesc   căţărătorii. Dacă  nu ,  gugăl  it.

De jos  li s-o  părut  mai oarecum prekinos  , şi or  îndrăznit  să  se hămuiască  şi  să  caţere  cei  doi  novici. Dej  a  doua  dezvirginare,  cu  lăutari.

Mamiţa  la filaj,  tătuţu  la picaj

Io, şi adult şi  responsabil, nu mia căţărai,  că  tocma’  ce se făcea noapte ca-n  cur  de negresă, şi n-aveam  pic  de lumină  la noi.

Peste dealuri , peste  vârfuri, ne-adunarăm  hamurili şi sforili, spre a ne întoarce-acăşi, la grotă  anume. La vreo  200  de metri  de sat ,  aud un  hămăit mic  şi  cristalin, ca de pekinez. Nu-i  bai, nu mă  înfricoşez  eu aşa  repede  de-un  puiuţ.

-Ăsta  îi  numa’  alarma! zice  mamiţa  grav.

-Am belit-o!zic  eu  şi  mai grav.

În zare, cocoţaţi pe  două movile,  frumuseţe  de ciobăneşti ne  colindau  cu patimă.  Dacă  vreunu  crede că  alergatul  de performanţă  prin teren  arat nu  e posibil,   să  pună  doi  câni  de   stână   după  el. Cine măăă! Ussein  Bolt? Mic copil. La marginea satului, cealaltă  margine, adică, de mai aveam puţin până  la Kolosvar, Cluuuuj, mă!, vedem  baciu  mânând oile  la somn.

-Baceeeeeeeeeee. Seara bună,  da ţine cânii că ne rup!

cum  viteza sunetului  este evident  mai mică  în Ardeal,    durat cev  până  să  cheme  baciu cânii în  stilui-i  caracteristic

-‘Napoi, ‘mi-aş în voi!

Aşa că  marele danger  o  dipărut.

A doua seară  o decurs  fără  peripeţii.  Ori  dacă   da,  rog onor auditoriu  să-mi amintească.Aaaaaa, ba , peripeţii mari nu prea, exceptând  neşte  bere şi o  lălăială  de zile mari  în  lipsă  de chitară,  de s-o  îngreţoşat  tăte animalele pădurii, şi nu  numa, că  în  sat s-o  raportat cazuri  de pierdere temporară  a auzului în  acea  noapte.

Weblogu nu mă mai lasă să  vă intoxic cu poze. Da e  vreme.

Pe drum, din nou

Mno, cum să vă  spun, că mi-i şi  oareşce  ruşine, da  aventurile lui SuperPârş le  veţi citi numa’ dumincă seara, că nici n-am ajuns   bine acasă şi mă călătoresc iar. Deh, mă trage aţa-n Ardeal. Sibiu să fie, că şi-aşa mi-era dor.

Pârşul. A ţ-a parte.

Despre  cum  fetiţul  pauăr paf şi fetiţa pauăr  paf    salvează situaţia.

Noi, cei patru  care-au speriat  nord-vestul, mergeam  erotic ăăă…eroic    pe traseul cu punct  albastru, acolo  unde nimeni  nu a mai ajuns  vreodată. Strig   eu  tare-n gând „O’BrienOltcit, Oltcit, teleportează”, dar cum  încă  nu s-a  inventat teleportarea, a trebuit  să   ne rostogolim pe boaşe până la un  fain  şi  frumos   grohotiş  tremurător, pentru că  piocioarele  ni  se tociseră. Jur  că  nu  vă  mint, astea de le am acum  îs  crescute  proaspăt. După  ce  ne-am  căţărat ca  maimuţele spaţiale  pe fel  de fel  de pereţi, am  dat  de-o  chestie   familiară  mamiţei , ba de-acu’  şi  nouă. Noroi. Mult.  Şi  după  cum  au afirmat oamenii  de ştiinţă, în urma studiilor elaborate, noroiul pe   o pantă   foarte   abruptă  îi  al dracului  de alunecos.  Tătuţu   şi Blonda,  cu privirile pierdute, în urma  dezvirginării lor,  într-ale muntelui , zic, fixau cu privirea de  departe  găuroiul  ăla calcaros care  urma să ne   fie  casă. Bine bine, spun, mai trebuie să  şi ajungem la el. Providenşa  ‘mnezeiască ne-oajutat, şi-am pus picioru’  pe pămâânt solid  care suna dedesubt  a gol. No, îi  surpată, nu-i bai.  Întindem  noi garsoniera  depatru persoane,  după  îndelungi  controverse   cu  „unde punem  gura  căşii”, cu  vedere spre ‘ste tot, şi multe mii de stele, că noaptea   se rânjea ceru’  liber la  noi.  Cu  frigu-n oase,  tremurând de oboseli , grăiesc  eu filosof c-ar mere bine-o supă caldă, în vreme ce  zăceam  leşinaţi carepe unde-apucase. No, uitai  să   zic, adunarăm lemne înainte. Şi adunatu’  pe-o pantă  abruptă  şimocirloasă  nu-i  o treabă  tocmai  uşoară, când   mai  dă  şi-un  pui   de   zloată.  Că  trebe  să te  legi  în  cel  mai  şmecher  ham de   Spider Man, şi  să   te dai pe  coardă-n jos. Reviu  la supă.  Gospodinele  bine  ştiu  că  supa  caldă,  fie  ea şi  la plic, cere  apă.

-Băăăăăăăăă,   urlu   eu. Nu-i  apă,  că  nu  luarăm  din  sat.

-Apăi  hop  ‘napoi  în  sat  după  apă, că-n balta  asta  se cacă  porcii din fermă,  şi  nu-i bună.

Cum tătuţu şi bolnda  încă  sângerau  de la dezvirginare (chiar, tătuţu, o durut?), mamiţa  şi  cu  cel  mai frumos  bărbat din păduricea aia, dacă  aş   fi  fost  singur  cu  porcii, am încălţat  rucsacii,  rostogolindu-ne  iar  la  vale.

Tanti  Roji, de treabă, ne-o  dat bidoane  să  culejem  apă. Ba şi-o  pungă  de lapte  praf,  că  tocmai  aruncase  o  vacă  din avion  şi  i  se făcuse  laptele  praf. Ăla, laptele,  cică repară muşchiu’.  Ca la  EcoChallenge,  unde-a,  decis  că merem eu   şi  mamiţa, ca  să  luîm banii  şi  să  ne îmbătăm  cu pălinci  ca porcii, am   aproape  alergat  înapoi  la  ăi  doi abandonaţi  la peşteră,  care gemeau  înecaţi   de fum  ghie   la  focu’  vulpesc  pe  care ne  chinuiam să’l  aprindem.   Cum mă-sa  iese  mă  fum  fără  foc!?

Amu no, zic, ne trebe motorină,  că-s  ude beţele, şi  doară Dumnezeu  drăguţu  le-ar  pute  usca. Da  cine  chiloţii  mei s-a  duce  iar   în  sat?

Mamiţa   de colo,  mai  mult  moartă  decât  vie, ia  lampa  frontală  peste  codiţe , şi  dispare-n  întunerici,  că  erau  mai  mulţi. Stai bă  că  vin  şi  eu!

-Nu, zice   ea cu faţî   de  Predator  la  mine. Dacă   nu  vin  în   două  ceasuri, vii  dupe mini! spune cu   voce  stinsă.

Mamiţa   eroina

venea cu motorina

cu  găleata-ntr-o mână

pe-a  mai lunecoasă  brână.

Când   din  becuri  o  pâlpâit

Şi  din  gur-o  chiuit

Să  ştiu   că    nu-i  animal

m-am  lăsat  pe  cur  în  aval

am  apucat-o  strâns  de mână

Să  nu cadă   dânsa-n apă

şi   i-am  dat    supă  de ceapă.

Chiar bă! Le-am făcut  lăptic  cald. Şi  i-am  hrănit  cu sandvişuri,  în  vreme  ce încă  eram isteric  de oboseală. În ochi  mi  se  citea  nebunia, da  ăilalţi  trei  deja  nu mai ştiau  să  citească.

-Vreau  roşiiiii! asta  era mamiţa,  stând  în  cur  mai  mult  căzută.

-Vreau lapteeeeeeeee! tătuţu.

-Vreau să   dorm!  blonda

-vreau  un  foc ! Adică   vreau  să s  e aprindă  focu’! ăsta  era   eu  suflând   din   foale  ca  o  fierărie

Tătuţu, Mamiţa şi blonda. Încă lucizi
Tătuţu, Mamiţa şi Blonda.Încă lucizi

Pârşul. Jurnal de tură. Partea a II-a

Despre  cum Blonda  devine fan  Răzvan şi Dani.

Dimineaţa-n birt. Noi, cu chestiile  alea care semănau   a rucsaci.

IMAG0025.JPG
Fete cu bou. De Grigorescu

-Neaţa, neaţa.

-Neaţa! barmaniţa.

-Neaţa!

Hoooooooopa, stai aşa, tu cine eşti. Îi  o arătare  de om  beat într-un mare  fel, Da simpatic   în  felu’ lui. El  o  şti  care. Amu  no,  blonda noastră   a mai mică, de   cum  o  mirosit a  pulpe  tinere  de ardelean,repede  s-o aprins.

Eu  îmi văzui de berea mea.  Răzvan   i-o dat blondei  număru. De telefon, zic, că ea n-avea număr. Şi  blonda n-o  vrut să-l  deie-napoi.

Tuleanu din PubZone, şi dezorientaţi  de  somn şi  foame  -aici  memoria îmi joacă  feste, că  nu ştiu unde-am fost, urmăm  traseul  pe bandă   galbenă  până  la un birt cu potol, unde  era  să  fac  pişu-n bucătărie. Apăi na,  faianţa  îi albă în  toate  două.

Dani  îi  căţărător. Şi   se  găseşte la magazin  de boarfe de munte. Atât. Deh, fomeilor  le plac bărbaţii  la înălţime.

Amu revenind, că  nu mai e mult, Hopa tropa-n  microbuz, cu ditamai calabalâcu. „Nenea,vrem la Tureni”.

Ce înseamnă  noroi

Accesul  spre  satul  Tureni  se face pe un  câmp, prin urme de tractor, la aproximativ   1 kilometru  distanţă de  drumul european.Deja , până-n  sat,  eram mai înalţi  cu câte  juma’ de metru  de  moloz lichit  pe tălpi. Mamiţa pălăvrăgea cu doamna Roji  dela magazin  în  limba maghiară, necunoscută  mie dacă  nu cuprinde  ceva   de mame, sfinţi, dumnezei şi  anatomii, aşa că  am îndrăznit de-am  zis  şi  eu cum auzisem că  se zice, fonetic vorbind Jonopotkivaniok, care  cred  că  îi un fel  dea  te  da  mare că eştii  nepotu’ luţ  Kivaniok. Tătă un zâmbet  s-o făcut tanti Roji.

Cătinel  cătinel, începurăm  să  urmăm Pârâul Racilor, care pârâu n-avea raci  şi  mi-a fostciudă. Nici peşte n-avea, aşa că m-a  oferit  eu să fiu  peştele lui.

tu bi  continuid

Pârşul. Jurnal de tură. Partea I

Constanţa, punct de   plecare. Destinaţia Kolosvar. Citat din dom’ Sabin:Cluuuuuuuuj bă!” evident cu  un  extrem de moale „u”. Nu ştiu cum mă-sa face stimabilul CFR, dar  numai  repartizare judicioasă  a  locurilor în tren nu a fost aia. Noi, patru oameni, trei ruscaci puţin mai mari decât Ghiţă Mureşan, în care sălăşluiau izmene, chiloţi, colanţi, primusuri  şi alte asemenea, şi un compartiment  dintr-un  vagon  de accelerat în  care odihneau alte vreo  patru bagaje cel puţin la fel de dolofane, plus vreo   trei  umani.

IMAG0022.JPG
Cu ceva Mamiţă-n tren

Bang  bang, hotărâţi, scoaserăm geamantanul ăl  cu chinezi tăiaţi  felii al  unei faine  şi  extrem de frumos dormitoare  fomei la douaj’ de primăveri pe hol. Asigurat  cu paracord de bară. am  hotărât că treaba-i  gata şi  ne-am  apucat  de drojdit  din  rodul  fabricilor  de bere,  proaspăt  recoltat din buric….ăăă…ăsta  butic. Zic   eu  în sinea mea ” No, or mere mulţ oamini la Cluj, a ci  ceva manifestare,  de-i aşa ca   la sardine la noi!”. Da iete ca în restu  de  odăi  de tren ba   era  numa câte  unu,  ba era gol. Bucale, s-o gătat berea. Mulţămim  fain  Guliver  Market  din gara  de Nord. Pân’ la Mediaş  erasă mă  însor cu fata  unei  tanti, pe careo cunoscusem din auzite, nu în  sensu’  biblic încă, da am  hotărât  că trebe să   vrea şi ea, totuşi.

IMAG0019.JPG
Eu, Blonda, ochelarii şi soare cât cuprinde

Partea  a IIa. Bocancii care  ucid.Mirosul durează, durează, durează

Într-un  moment  de ‘mniezeiească inspiraţiune, părăsesc locul meu, şi  mă   duc la lucruri  mai serioase. Adică  să  veghez  cu ochii floare la cum  doarme-n alt vagon  o muieruşcă  faină   rău, holbându-mă atent la ţâţe  şi la cur . Treaba-i  bună, şi  dotat cu simţ  civic,  după  ce-o  învelesc,  mă  duc   să-mi  verific   prekiinii care dormeau. Aparent. De fapt,  anestezia   provocată   de bocancii stimabilului tătuţu provocase o  letargie   din care numa Mamiţa,  mai antrenată decât restu, o  reuşit să  se trezească. Deschid  uşa   cu  mare  băgare  de seamă, eschivez mirosul care  căpătase deja  formă  fizică, atentând  la integritatea mea  corporală, şi  o  extrag pe Miţa  din  iadul  necruţător, parcând-o  lângă  muierea cu ţâţe  şi  cur   fain respiraţie  frumos  sacadată.

Cluj.

Bunădimineaţa  Cluj, cât   de dor mi-o   fo de tine,  numa nu recunosc  că  îs  sentimental.  Ca  nişte buni creştini,  am făcut  ce face orice  om la 5 dimineaţa în  oraş  străin . Adică ne-am parcatin oareşce birt, PubZone  îi zice. O ber, un coniac,  o cafea, înc-o bere…ia stai  aşa!!! Unie merem noi? Şuncuiuş   ziceţi?! Păi  no,  tocma am pierdut  trenu’, dej  consumul   excesiv  dealcool  cauzează  pierderea trenului. Apăi no, nu-i  bai,  zice mamiţa de   colo, proaspăt  întoarsă  de la revederea cu doamna Mamiţa  a ei, că  merem la  Tureni. Băăă, tureni, netureni, mătureni, mie mi-i  somn  grozav,  că n-am pus geană pe geană. Şi colac  peste colivă,  o  început  a-i  turna nişte flocoaştoace   de  zâpadă, de numa’  numa’, stateam  să  cădem.

IMAG0029.JPG
flocoştoace-n Kolosvar

Mâine despre  pârş, căţărare şi motorină.

De Mărţişor, scurt

Tocmai îmi admiram ghioceii, puţin cam prea grăbiţi pentru 1 martie. De dincolo de gard, răsună o voce dogită: „vine vine priiiiiiiiiimăvaraaaaaa!”.

Evident, nu putea fi altcineva decât nea Nelu, bucuros nevoie mare. Şi beat cum nu se poate mai tare.

-Ce faci, bre?! Îl întreb mai mult din politeţe.

Scărpinându-se la citez fix din nea Nelu „coaie”, prin ruptura izmenelor căscată cât un  capac de oală, îmi răspunde mândru:

-Mărţişoare!

-Mărţişoare bre? Cu mă-sa?!

-Păi uite-aşa! Una de alb, una de roşu! Soarbe din două bidoane, aparent pline cu vin,  arătându-mi-le. Unul vin  alb,celălalt roşu.