Pot

Pot să îți fac cea mai bună cafea dimineața. Cu caimac, așa cum îți place ție. Am să o las aburind pe noptieră, și dacă dormi pot să te sărut ușor pe frunte. Pot să fac micul dejun, ai să îl găsești în bucătărie, alături de un bilețel în care să îți spun cât te iubesc. Deși poate ai să știi deja. Pot să îți țin ușa când intrăm în bar seara, umbrela când plouă, și nu am să stau niciodată pe gânduri să îți dau haina mea când îți este frig. Pot să mă opresc la florăria din colț când vin de la muncă, și să îți cumpăr florile tale preferate doar ca să te văd zâmbind. Pot să te strâng în brațe și să tac, pot vorbi cu tine fără cuvinte. Pot pleca din casă la două noaptea să caut inghețată de căpșuni prin tot orașul doar pentru că îți este poftă. Am să mă întorc cu ea ca un trofeu. Pot să nu îmi las hainele împrăștiate peste tot, să nu te mai văd nervoasă. Pot, în fine, să merg până la marginile lumii dacă tu te afli acolo, și pot sta ore în șir cu tine într-o ploaie rece de toamnă, să îți privesc ochii în care se oglindesc norii grei. Întreabă-te tu, cea care vei fi, ce am făcut să merit eu toate acestea?

Anunțuri

Astăzi mi-am dorit să dau timpul înapoi. Așa, pur și simplu, tam-nesam, ca într-un clișeu, să plesnesc din degete și să mă uit la ceasul de mână cum merge repede în sens invers. Nu cu prea multă vreme în urmă, doar vreo 3-4 ani, într-o zi de sâmbătă. Să fie potrivit de cald, și să mă trezesc zâmbind. Să îmi aduc aminte cum se zâmbește din tot sufletul, ca într-un exercițiu de gimnastică. Numai că am privit în jur, și toate lucrurile erau încremenite în „azi”, asemeni noului rid care își făcuse  loc pe frunte, între toate celelalte. I-am dat ziua bună, și am băut ultima gură de cafea rece.