613

Mai ştii, când apucam cu-o mână

întreaga lume, şi-o roteam în sensul celălalt

o ţineam aşa câte-o săptămână

tu erai frumoasă, eu numai înalt.

Mai ştii? strânsesem timpul, şi l-am închis

într-o gaură adâncă, întunecată, din asfalt

nu ne mai săturam de minute şi de vis

Tu erai şi mai frumoasă, eu mai puţin înalt .

Apoi au venit peste noi tăcerile multe

Tăcerile grele, poleite cu plumb topit în ibric

tăcerile mari, aproape adulte

Erai nespus de frumoasă, eu de-a dreptul mic.

E vremea de uitare acum, de uitare adâncă

E un prezent aglomerat ca un talcioc

prăvălindu-se peste noi , stâncă

Eşti cea mai frumoasă dintre femei, eu sunt deloc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s