Have you ever seen a rain like this ?

Nu este nimic greşit  în ce faceţi , vă convingeţi că

e mai bine aşa , ceilalţi ,de care oricum nu vă pasă

nu au cum să ştie ce doarme în capetele voastre

de copii . L-ai pus să îţi spună o poveste, nu puteai

să dormi , pentru asta l-ai trezit din somn , te-a privit

şi a început să turuie ceva, nici el nu mai ţine minte

ce, s-a trezit şi a stat în capul oaselor până a fost

sigur că ai adormit , mâna lui strecurată pe sub

gâtul tău a rămas neclintită până dimineaţă

nu este nimic greşit în ce faceţi, este doar o fugă

nebună după adevăruri, o fugă de sine, căreia

nu i se întrevede capătul, vă îngropaţi

în mormane de nimicuri nefolositoare,

sub teancuri de cuvinte până când uitaţi

să vă apropiaţi mâinile una de alta, uitaţi

strălucirea aia electrică răsărită între buzele

voastre, de oameni alergând pe  marginile

unui cerc perfect, în sensuri opuse, aşteptând

să se lovească unul de altul în goana lor nebună.

773

Oamenii vin şi pleacă, fac asta cu o  dezinvoltură

fantastică, nu văd urmele  lor, lăsate

în loc de amintiri, pe covoarele din casă,

păşesc toţi cu ochii închişi, au

ridurile adunate în mănunchiuri fine, şi pumnii

strânşi, când trec prin camera ta e vreme de

război, o luptă oarbă cu ei înşişi.Îi

ocoleşti, atunci când dai cu aspiratorul, de teamă

să nu dispară paşii ăia mici, ce duc totdeauna

spre pat, e un fel de gară la tine în piept

călătoarele, cu bilete sau fără, şi-au

descărcat bagajele,  s-a născut o  gară murdărită

de prea multe săli de aşteptare. Oamenii vin

şi pleacă, fără să se uite înapoi, ei au ajuns acolo

unde trebuia, în vreme ce ţie ţi se

impuţinează ţigările din pachet, le închipuieşti

conturul lor, al femeilor frumoase pe

deasupra pernelor,  cu fum gros , nicotina se

aşează grea peste o dâră de sâni , peste

respiraţia rămasă acolo , pe care o auzi

dimineaţa, sacadată, aşa cum o ţineai minte

e ceva ce nu ai cum să uiţi, retina ta

înregistra atent  orice mişcare, pe peliculă

acum, a venit vremea când se derulează tot

nu eşti sentimental, ştii prea bine asta ,

doar că ţigările sunt numărate, mai ajung

pentru exact două zile, după care habar

nu ai ce se va întâmpla cu tine, ţi-e teamă

că ai să mori, atârnat de un ştreang putred

într-un picior, necălcând urmele paşilor,

într-un picior, desenând cu ultima ţigară

aprinsă contururi frumoase, aşteptând să

prindă deodată, la vremea unui nou răsărit

viaţă din nou, atunci gara ta dintre coaste

unde acum simţi un junghi, nu ştii dacă

e doar o părere sau te-ai lovit azinoapte ,

o să trăiască din nou, odată cu tine, cineva, totdeauna

altcineva, îşi va imprăştia zâmbetul în altă vreme.

din avanposturi

O bucată de cer, una cenuşie, întunecată, cu câteva
stele pictate naiv pe un colţ, probabil constelaţii
pe care Dumnezeu, scris cu D mare, sau altcineva
le imaginase , plăsmuite din nimic la început,
de care nimeni nu a auzit până acum, poate doar
Hawkings ori alt presupus geniu, mi-a căzut
azinoapte pe picior, în timp ce mergeam pe trotuar,
păşind cu pieptul bombat, şi privind înainte, demn,
la bordel. Am zis, vezi-Doamne, ăsta-i un semn
că nu trebuie să mai mergem la curve, altfel
o să şchiopătăm surd, de ambele picioare
nefâcând nimic altceva. O să stăm şchiopi, murdari
de ceruri întunecate pe laba strivită, minunându-ne
de cât de greu atârnă un cer rupt, şi cum pe trotuare
îmbogăţim noi, plimbându-ne noaptea ca proştii
furnizorii de proteze, orteze cârje şi bastoane
frumos lăcuite, să se oglindească în ele
ca sfinţii rânjind strâmb din fel de fel de icoane
mersul nostru sacadat, mersul de mirosit jartele.