Şi totuşi te mai caut
Prin răscoliri de ierni
Prin clapele de flaut
De unde noapte cerni.
Şi totuşi eşti o carne
Din ceaţă, şi din vis
uitatând să se întoarne
Într-un prezent concis
Nu-i jale-n cimitire
Zăpezi astupă morţii
pe cruci drept coviltire
zac marginile sorţii.
Părinţii scurmă-n gheaţă
Strigând pe nume fii
Gem spectrele de ceaţă
mame-şi îngroapă vii.
Am locul meu acolo
Să treci să-mi dai bineţe
De n-ai să uiţi, copilo
Mormintele răzleţe.
Se rup catapetesme
Şi cerul se împarte
se scurg din bolţi miresme
Târziu şi prea departe.
Pe lespedea prea rece
Mai ieri am scris poeme
De cum lumina trece
de cum nu mai e vreme .
Citeşti, şi eu cu gheara
Ce-o scot îţi zgârii sânii
miroase-a moartea seara
Se poartă-a om nebunii.
Atârnă sus lumină
De lun-albastră, crudă
şi moartea, clandestină
Fuge prin ploaie, udă.
De peste porţi bătrânii
bat cuie la coşciuge
fac văl şoptit furtunii
Vor moartea să subjuge.
Nu-i vreme de banale
Promisiuni postmortem
Cu zorile brutale
Copii din nou ne naştem.
Îţi pipăi iarăşi coapsa
Şi-mi curge iarăşi sânge
Prin vene, şi pedeapsa
De a fi viu mă strânge.
Trăim prezentul simplu
Eu, tu, şi suntem doi
Ne doarme-n trup un templu
al veacului de-apoi
Te-am prefăcut în verbe
Ştii, verbele nu mor
Cazanul nopţii fierbe
Când ceasurile bat
O cruce , două jerbe
trei vrafuri de păcat
o stea, şi puţin dor.
Afi,