Inimi proaste

Încearcă să-i spui inimii ce trebuie să facă. Muncă în van mai abitir ca asta nici Sisif nu a dus. Inimă proastă, uit-o, s-a dus. O mai păstrezi doar în trei poze! Hă hă, hahăie inima de colo, nu mă comanzi tu pe mine, bă, eu vreau să bat tare ca în seara când ai văzut-o, ca în prima dimineață. Și să mă umplu de ea. Nu mai am loc și pentru altcineva!

Draga mea,
Tu nici măcar nu ai plecat. Încă umplu și cana ta cu cafea. Încă păstrez neatinsă partea stângă a patului. Încă te strâng în brațe, și mă gândesc la tine de sute de ori pe zi, când merg singur pe străzi. Și doar știind că te-am întâlnit, zâmbesc.

1

Nu trebuia să fie așa. Două beții crunte, trei târfe ieftine și se încheiau socotelile. Beții au fost nenumărate. De târfe nici nu m-am putut atinge. Și doare, totuși, doare adânc în carne.

Unwritten

Uite, draga mea, unde s-a ajuns. La o beție de vorbe aruncate în vânt. Îmi lipsește să îi lipsesc cuiva. Nu oricui, ție. Un cuvânt, un pas înainte către pace. Atât, și mi-ar fi de ajuns să mă ridic din rezerva asta împuțită, pe care o împart cu necunoscuți, și să vin către tine. Am două brațe la care mă uit străin. Le lipsești tu, și astfel nu le mai cunosc. Mi-e teamă că îmi va crește o carapace groasă peste carapace. Mă tem de oameni de când nu mai ești, mă tem de ei ca de boală. Merg pe holuri reci printre ei, numai când este trecut de miezul nopții. Tac, tac mai mult ca niciodată. Am să plec curând din bolnița asta, care mă aduce în pragul nebuniei, doar ca să bântui iar pe urmele pașilor tăi. Pentru că străzile, draga mea, îți poartă pașii încă încrustați, și doar asta mi-a rămas de la tine. Aveam nevoie de tine. Aveam nevoie de tine pentru că te iubeam, deși nu știam asta. Scurt, fulgerător, ca o sentință dată de un judecător grăbit, mi-am simțit sufletul greu de tine doar când nu ai mai fost. Am să plec curând de aici, draga mea, și voi zâmbi doar știind că ești. Ah, ce bine că ești!

Hope goodbye is not forever

Despărțirile între oameni nu sunt grele. Niciodată. Iadul se dezlănțuie înăuntrul fiecăruia abea când privești lângă tine și vezi un loc gol. Pe care nu îl poate umple nimic. Panica ți se strecoară în suflet. E o stare nouă, necunoscută ție, teama asta. Și ai să înveți să trăiești cu ea o bună bucată de vreme

Știi ce e amuzant, draga mea? Am albit, mi se lăfăie în păr câteva șuvițe argintii, și încă nu știu să spun dacă din cauza ta ori datorită ție.