Râzi frumos,chiar şi când chipul
Ţi se-ntunecă puţin
râzi când marea şi nisipul
udă râsu-ţi alcalin.
Mergi uşor noaptea pe drumuri
şi în urmă se preface
luna-n soare, pacea-n tunuri
şi bordeiele-n conace
Plouă rar, şi-atunci când plouă
te-ntristezi, şi stai cuminte
Dincolo de geamuri, rouă
de ploi laice şi sfinte
Liniştea-ţi stă azi alături
Bea-ţi cafeaua, zâmbitoare
înveleşte-te în pături
şi-ai să simţi din depărtare
ochi de oameni blânzi livizi
pietre, alge, dig, guvizi
şi un vag miros de sare.

Ce-i drept

Vezi, ai greşit
Ai ieşit la fereastră şi deodată
s-a făcut primăvară,
pe aleea toată,
s-au îmbolnăvit copacii de verde crud
amărui
furat din ochii tăi
atât de câteodată verzi, câteodată căprui.
Ştii desigur, în rest
E o ninsoare grea
Încât de-abia îndrăzneşte cineva
Să mai trăiască,
Lângă tine, ehei
Vecinii duc o viaţă boierească.
E atât de simplu, în zori
Aprinzi ţigara, pufăi de trei ori
Şi apoi, ca dintr-o scamatorie
Se face cald pe strada
Mai adineauri pustie
Eu ştiu cum faci, te-am urmărit
Din prag, în cana de cafea
Ai mai pus şi altceva
Neştiută de nimeni şi nimic-
un zâmbet mic-
Acum ce-or să spună
Oamenii din oraş şi cei din comună?
Dac-or să vină să ceară socoteală
Se prea poate
Să le dau dreptate
De prea mult frumos şi bine
Au să mă doară ochii şi pe mine.

Am tăcut deodată, în jur se auzeau numai tropote
de copite, caii mari, albi, alergau prin pustiu
nechezând a sfârşit de lume, adulmecau zorile
în timp ce pielea albă le lucea în soarele bolnav
I-aş fi încălecat, pe rând, pe fiecare, strângând
grumazurile lor în braţe ca pe o iubită, atârnând
pe spinările lor neînşeuate, înainte se deschidea
o câmpie largă, numai bună pentru o fugă de omenire
o fugă împiedicată de brazde reavene, clocotind de rouă
din care mai răsărea câte-o mână fină şi albă,
aici pesemne, paşii lui Dumnezeu nu au mai trecut
de mult, învierea morţilor se întâmplă de la sine,
Ce doamne iartă-mă de loc de alergat cu caii albi
şi mari am mai găsit şi eu! Mai degrabă tac mai
mult, fumez mai puţin, şi aştept alte zori, cu
aburi ridicându-se din nările altor cai, mai albi,
purtaţi în căpestre de sân’ Pentru cel ce stă la porţi
Nimic din ce se zăreşte pe aceste întinderi îngheţate
nu e ceea ce pare, mi-am privit mâna, curgându-mi
până mai sus de încheieturi, curgând ca untdelemnul
pe pâmântul îngheţat, mi-am privit strămoşii, ridicaţi
dintr-un petec de iarbă, înviaţi aidoma, ca atunci când
erau tineri, culegând negură în coşuri de răchită,
apoi blând, domol, mi-am deschis pieptul, caii
albi dar nu foarte, se adunaseră jur-împrejur,
adânc, târziu de adânc, scotocind, mă găsisem în
pieptul meu pe mine, cel din copilărie, privind
cu ochii mari pe fereastră dimineţile. Apoi m-a
izbit din piept o linişte curată, mirosind a lapte
cald, a pâine prăjită, a mamă mângâindu-mă pe creştet.

Accidentul

Trebuia să spun asta. Nu ştiu cum, nu ştiu de ce, dar Mihail Sebastian, în „Accidentul”, a luat toate trăirile mele trecute, prezente şi viitoare, le-a vârât într-un sac şi le-a scos afară recompuse într-un experiment dadaist. E straniu. Mult prea straniu.Locuri, oameni, caractere şi întâmplări, le recunosc pe toate într-o înşiruire aleatorie, şi totuşi logică. Încep să cred în ciclicitatea lumii. Atât.

Stare de ninsoare

Iubito, acoperă-ţi umerii
şi priveşte pe fereastră
să vezi cum nu ai mai văzut
vreodată
ninsoare albastră
Dumnezeu pe sine însuşi cernut
Vorbeşte-mi încet, e târziu
şi dacă mai strigăm
există o şansă
aşa,ca din întâmplare
printr-o coincidenţă uimitoare
să declanşăm o avalanşă
atunci, cerul nins,
cerul viu
se preface-n sicriu.
Povesteşte-mi de tine, de noi
cât timp va mai ninge
povesteşte-mi de păci şi război
până focul se stinge.
apoi va fi frig
deodată,
întâi ne vor îngheţa chipurile
apoi camera toată,
halal încremenire,
două săruturi
şi ne revenim în simţire

Acasă

-Mami, uite! Ninge!

Şi degetul copilei se îndrepta spre fereastră, dincolo de care fulgii mari coborau încet înspre pământ.

Cu picioarele goale, îmbrăcată în pijamaua cu ursuleţi, cu părul cârlionţat, într-o completă dezordine, fetiţa îşi ascunse ochii albaştri, senini, la pieptul mamei, ghemuindu-se mai bine.

-Mami, eu nu vreau să ningă! spuse tristă, ca şi cum abia atunci şi-ar fi dat seama de asta.

O mângâie pe zulufii neascultători, îi încheie un nasture al pijamalei, şi cu glasul cald, de mamă, acelaşi glas cu care îi spunea şi lui că îl iubeşte, o întrebă:

-De ce nu vrei, mami să ningă? Mergem afară, ne dăm cu sania, ne…

-Vine tati de la muncă, şi are nasul rece, şi mă pupă, şi mie mi-e frig. De-aia!

Îi sări mamei din braţei, plesnind cu tălpile mici pe gresia rece, spre bucătărie. Ţâşni direct pe picioarele tatălui, cuprinzându-i cu o mână umărul, privindu-l drept în ochi. El lăsă cafeau de-o parte cu grijă.

-Tati, azi nu mergi la muncă!

Amuzat de decizia ei bruscă,  spusă pe un ton grav, hotărât, privind la buzele ei micuţe, strânse nostim în două cute, aproape vinete, o întrebă la fel de serios:

-De ce să nu merg la muncă, Mara?

– Că…că…Era evident încurcată, nu se aştepta să îşi motiveze decizia. Că ninge, tati!

-Şi…

Conspirativ, rotind priviea de jur împrejur spre a se asigura că poate împărtăşi un secret,se întinse şi  îi şopti la ureche:

-Şi mami râde mai mult când stai acasă. Şi când râde mami mult, e şi mai frumoasă.

******************
şi ceva ce merge cu starea de azi

Ziua de folk

Pentru că iar am uitat să trec mai des pe aici, pentru că mă simt ca şi cum aş fi mâncat douăj’ de baterii Duracell legate în serie, şi pentru că sunt două piese clasice, azi păpăm folk pe pâine.

Şi nu se cade să fie Magda fără Tatiana.

Bunăseara!

Ştii cum sunt luminile Nordului?
Nu le-am văzut niciodată
Dar auzisem că-s un fel de foarfece ascuţite,
aşa mi-a povestit doamna aceea
în vârstă ,cu ochelari cu ramă groasă-
îţi taie bucăţi mari din trup, vezi
căzând pe gheaţă o mână, un umăr
descoperit, cu pielea roşie,
te opreşti în nemişcare
sunt atât de frumoase aurorele din Nord
încât îţi promiţi
că ai să revii acolo, să-ţi saluţi carnea
rămasă în urmă, să aluneci uşor pe deasupra
gheţii, într-un dans aşezat, un fel de tango
printre ninsori, neînvăţat încă bine,
fiecare gheţar de acolo, colorat
ca pentru bâlci ascunde
în el o poveste, e multă, prea multă
linişte , gheţarii tac
şi mai trosnesc din când în când
ca bunicii bolnavi de reumatism,
în Nord, nopţile sunt lungi
se întind de la un capăt la altul
al lumii, e atât de frumos când
ţi-e teamă de noaptea polară,
câteva zeci de nopţi şi gata,
te prefaci în lumină.