School's out

Azi revine, cica.Eu adica.Pentru ca am terminat cu scolile, definitiv . Gata facultate, gata examene (exceptand licenta, da’ aia nu-i un bai asa mare). Dupa o groaza de nervi, niste nopti nedormite, cateva tone de scursuri, pardon cursuri, zile pierdute, aule goale sau pline si seminarii la care dormeam sau dimpotriva eram atent (Doamne, cred ca o sa-mi fie dor de toate astea), m-am vazut calcand in viata ca un "om mare", cum mi-a zis mai devreme o persoana tare draga mie. Acu’ fie ce-o fi, Dumnezeu cu mila si cu sila. Important a fost ca am infirmat timp de 4 ani regula aia conform careia "n-ai restanta, n-ai prestanta", si m-am trezit cu note bunicele ce-mi permit sa acced cam oriunde imi doreste sufletu’.  Va las cu Alice Cooper in Tara Minunilor sau cum il cheama, ca bine le mai zice in cantecelu’ asta. Poate-oi reveni cu-o poza-n roba si toca.

Eclipse

Ti-ar fi placut in seara asta, ploua cu picaturi mici, care abea atingeau pielea, ca  o mangaiere. Mirosea a pamant ars, mirosea a dupa-ploaie, si vantul ti-ar fi alergat prin par spunandu-ti cat de frumoasa esti. Era intuneric, intuneric de nu-mi zaream mana intinsa in fata ochilor, si desi mergeam singur, te simteam langa mine, iti simteam narile  frematand, respirand ploaia, bucurandu-te de ea. Bunadimineata pentru cand te vei trezi. Din visul asta frumos eu as vrea sa nu ma trezesc niciodata.

 

"Pentru totdeauna" a inceput azi

 

Le vent nous portera

Va jur, cu mana pe ce-am mai sfant ( nu sticla de bere sau tigheara ma), ca e una din zilele alea, in care nu prea iese nimic din mine in afara de muci. Si stateam asa si ma uitam la un document word gol, si ma gandeam sa scriu ceva frumos, despre cum ploua afara de ore bune, despre frig, sa scriu frumos despre cum imi ingheata bulanele dezgolite prematur in pantaloni scurti ( da bai, la mine-n casa e un fel de congelator acum, chiar cand scriu doi ursi polari se freaca unu’ de altu-n spatele meu si gem de placere) sau eu stiu despre ce Cassiopei care-mi plac mie. Si m-am chinuit, si-am sters, incropisem o fraza careia nici macar eu nu-i gaseam logica, din ciclul " Vanghelie e in noi, numara din doi in doi". Am sters-o si p-aia, am scris una frumoasa apoi despre dragoste ( mie imi placea cel putin), si-am sters-o de plictiseala, stiind ca in cateva secunde aveam sa uit ce scrisesem ( elefantii au memoria scurta, dupa cum se stie, pestii si mai si, asadar call me Dumbo sau Nemo). Mi se facuse dupa dor de mare, si mi-am amintit cat de zbuciumata trebuie sa fie cand ploua, asa ca mi-a trecut, de pilit n-am ce, n-am de ce, si chiar daca as avea ce si de ce nu as avea cum, avand oares’ce examene taman maine dimineata.Dupa cum bine se stie, specia numita Euxinius Basus traitorus in carciuma si caverne e amator de Franta aproape cat de Romania. Cu bune si cu rele, dar mai ales cu muzici si potol, ca vinu’ tot in batrana Dacia-i mai bun.Si no, din muzici mai impartasisem eu una-alta, da de ce urmeaza chiar uitasem cu desavarsire de multicel, desi piesa mi-e ca nitroglicerina dupa un infarct ( buna , frumoasa ba, ca mierea pe buze, ca tutunu’ dupa). Asa ca azi ne frantuzim cu ceva ce mie imi e tare drag din Franta, si n-am zis nimanui. Asa ca tip acum tare prin RSS-uri. Si inainte sa ascultati, inchideti ochii, strangeti mana in care v-ati pus o dorinta. Sa nu fie ceva complicat, piesa asta indeplineste doar dorinte simple. De exemplu, maine sa fie cea mai frumoasa zi de pana acum. Uneori chiar merge.

Ete na!

Asta sigur imi place numa’ mie. Da eu imi fac datoria.

De gripa porcina

Eu:  nu ma faceai ma tu porcusor?

Ea: porcusor, nu porc, BOULE

Motivare in fapt

Na, ca tot s-a vazut la mine-n ograda o penurie de cuvinte in ultimele zile, simteam nevoia sa o argumentez oarecum. Nu vreau ca bucata asta de suflet sa ajunga o banalitate cu chestii de pe youtube. Clipurile au fost atent alese, si cred ca cei/cele care chiar canta au ajnus de mult in patrominiul muzical international. Am fost un fel de robot din cauza sesiunii , si asta e motivul principal pentru care am apelat la varianta "ia muzica neamule".  Pur si simplu nu m-am mai simtit in stare sa scriu, nici pseudopoezie, nici pseudoproza, desi as avea toate motivele din lume, si-s randuri care stau sa explodeze in mine. Voua, celor putini , multi, dar constanti. Chiar nu stiu daca mai gasesc bateriile necesar, cel putin pana Duminica. Dupa…vorbim altcumva.

Jolene

si-atat. As strica tot daca as mai spune ceva despre

Un smarald, doua smaralde….

….pana la urma devin  mii de smaralde. 

Roz pal si mansarda luminoasa

Sunt zilele din viata mea cand imi dau raportul. Au trecut anii pe nesimtite, cu bune, cu rele, au trecut anii fara sa imi dau prea bine seama. Si am ajuns acum sa imi fac bilantul. In stanga rele, in dreapta bune. Numai ca partea stanga ramane , surprinzator goala. Iau evenimentele, le intorc pe toate fetele…nimic din ce s-a intamplat nu a fost rau, pentru ca deznodamantul se gasea undeva mai incolo. Am plans si m-am zbatut, doar ca sa rad cu pofta si mai mare. Am vrut sa mor intr-un fel sau altul, doar ca sa-mi dau seama cat de mult imi place sa traiesc. Acum insa, ma vad pe mine in fata unei rascruci-un drum in stanga, unul in dreapta. Si vad ca cel mai bine e sa transform banala intersectie in sens giratoriu. Nu trebuie sa mergi mai departe, te poti invarti cat vrei, si ai prioritate in interior. E tare fain sentimentul sa stii ca oricand poti parasi cercul acela nebunesc, sa ies pe una din stradutele adiacente. Am un viitor stralucit care ma asteapta, si totul depinde de mine. Suna oarecum a fimlulet motivational, dar asta este adevarul curat, nimic din ce ti se intampla nu depinde de altcineva decat de tine, si daca pantofii ti-au facut bataturi, trebuie doar sa strangi putin din dinti si sa mergi mai departe. Am multe lucruri pe care nu credeam sa le ating vreodata, am diminetile mele in care ma trezesc cu un zambet doar pentru ca o visez pe ea, am vise care stu ca sunt doar la un pas departare, catre care ma indrept fara teama. Mai presus de toate, cred ca am dobandit ceea ce se cheama responsabilitate. Puterea de a sta sambata seara in casa doar pentru ca am un examen a doua zi, bunaoara, sau constientizarea faptului ca nu sunt singur, si tot ce fac se poate rasfrange si asupra altcuiva. Grija fata de Celalalt, in definitiv, si indrazneala de a respinge lucrurile daunatoare altadata. A venit ziua intermediara cand copilul se trezeste, se uita in oglinda, dandu-si suvita aia rebela de pe fata, si vede ca a devenit copilul-barbat, omul unui prezent stralucit. Omul-de-tinichea capata un suflet, si merge pe cararea de caramizi galbene catre ce va fi. De fapt nu-l capata, il avea acolo, numai ca nu stia. 

E ziua multumirilor, in care tin un Oscar in mana si ma balbai rostind un discurs despre persoane importante in viata mea. Parinti? Ei stiu prea bine ca si daca nu o aratam tot timpul, noi, copiii lor, le suntem recunoscatori, si nu mai e nevoie sa o spunem Prieteni? Putini, rabdatori. Lor da, multumiri.  Ei? Pana la Luna si inapoi, imi reda cu fiecare zi in care o simt langa mine curajul de a sta drept, de a privi alti oameni in ochi, de a-i sfida oarecum cu fericirea mea. Vreau sa povestesc despre regia filmului, dar reflectoarele alea ma fac sa uit tot. Nici nu cred ca am stiut vreodata cum s-a intamplat filmul, e de ajuns ca exista. Si ruleaza cu casa inchisa parca de o vesnicie. Cu un scenariu scris la doua maini. Azi, viitorul sta la o bere cu mine si-l strang in brate. Roz pal sa fie casa. Dar sa o umplem de fetite bucalate.

Clapton, Eric Clapton

Nu mai zic nimic, va servesc doar muzica de azi, sunt prea obosit
pentru altceva.