Din palma ta dreaptă curgea un izvor

Pielea ta, extrem de moale şi fină
mirosind a Gore-tex nou
se înşira, aparent necusută
din valea de jos, până-n vârf
ca un drum .

E bine aşa, dacă ne rătăcim
urmăm calea sânilor, despuiaţi.

Aici o urmă de picior pus cu frică
Picior tremurând pe trunchiuri putrezite
strălucind fosforescent
Dincolo o urmă de ochi bine  sfâşiat
mor ursoaicele bătrâne, grăbite

Şi tot zâmbetu-ţi miroase
deodată a cort udat.
Eşti toată un munte,si-ţi creşte pe spinare
un pisc
Pe coloana vertebrală ai o potecă
înclinată
pe unde ne-a călcat şi nouă bocancul
odată.
lasă-mă să-ţi adulmec ca un câine
de vânătoare, umărul plin
de brazi, de unde să
mă înalţ printre stânci,
până la seninul de deasupra

în care-ţi stăteau pupilele,negre şi zburate-nspre nicăieri

ca vulturii.

Din palma ta dreaptă

curgea un izvor.

Austin Ounce

Anunțuri

Cântec pentru curvele mele

Austin Ounce

Din gâtlejul vostru, fin şi chinuit
răsăreau cuvinte, mugete şi spasme
Şi-ntr-un miez de noapte mic şi pricăjit
vorbele murdare răspândeau miasme.

Vai, dar ce iubire, ce iubire mare
voi, femei  bătrâne la nouăşpe ani
dragoste banală, pură intâmplare
Într-o biată minte de copii sărmani.

O să ne iubim, înc-o veşnicie
ne minţeaţi adesea, cu neruşinare
noi, bărbaţi o sută, voi muieri o mie
Fie-vă minciuna binecuvântare.

S-a-mplinit sorocul, vremea e de moarte
O să-n-chideţi ochii fără-mpotrivire
Buzele vi-s negre, sufletul se-mparte
Într-o baltă mare de neprihănire.

Aţi gemut destul prin paturi străine
Până dimineaţa, când zorii vă muşcă
De glezne, de sâni, curve, balerine
A sunat şi ceasul să intraţi în cuşcă.

E şi rândul vostru să mucegăiţi
între  cei pereţi umeziţi de plâns
Pieptul , pulpa ,coapsa, noaptea dezgoliţi
Pe chipuri zgâriaţi ranjetul constrâns.

Eu am să mă bucur, voi mergeţi pe bârne
drept spre eşafod, azi e spânzurare
Părul vostru  negru are să v-atârne
Cioclii or s-arunce leşurile-n mare.

Pescăruşii lacomi ciugulesc cu silă
Din obrajii unde -ţi sărutasem chipul
Cu oasele tale , cu dor şi cu milă
o să fac din nou plaja şi nisipul.

Ajutăm sau stăm degeaba? Salvăm un om?

O cunoşti pe Cristina? Desigur că nu o cunoşti, eşti mult prea ocupat/ă de dramele tale de zi cu zi: n-ai bani de ţigări, ori poate ai vrea să ieşi într-un loc mai de doamne-ajută, unde-i berea mai scumpă. Sau aaaaa, ce parfum să-mi iau?!

Dar, în fiecare dimineaţă, când te trezeşti,  te simţi bine. Fizic vorbind, te simţi întreg. Poţi să mergi,  nu-i aşa? Poţi să mergi pe jos, la facultate, la bar , la bibliotecă, poţi chiar să urci pe munte. Ai şi mamă, şi tată, nu? Şi o soră pe care o iubeşti.

Ei bine, Cristina nu are nici măcar un sfert din ce ai tu.  Cristina abia păşeşte dimineaţa, pentru că are un picior mai scurt cu 6 centimetri, asta mulţumită medicilor care au vaccinat-o în copilărie. Osteartrită femurală se numeşte boala.Cristina nu mai are nici măcar tată, dacă tot întrebi. A murit acum un an jumate. Nu mai are nici soră, a murit acum 6 luni. Şi ziceai că ţie nu ţi-e bine? Ha! Poftim? Câţi ani are Cristina? 21. Numai 21.

20.000 de euro sunt banii necesari operaţiei care îi va reda sănătatea. Da, Cristina e programată pe 28 februarie la o operaţie în Austria, făcută de doctori competenţi.

Povestea întreagă, cu fişe medicale , o găşiţi pe  BLOGUL ACESTA.

Ea aşteaptă donaţiile voastre  în contul în lei RO37CARP014000589081R001,  deschis la Banca Carpatica, pe numele  Mihai Cristina-Roxana.

Şi cum prietenii  Cristinei nu puteau să stea cu mâinile în sân, sâmbătă , orele 20:30, constănţenii sunt aşteptaţi la un concert folk caritabil suţinut de Costel Botezatu şi Silviu Covaci, în Clas cafe, Constanţa la intersecţia străzii Decebal cu Miron Costin. Preţul biletelor la intrare este de 5 lei, toţi banii adunaţi  fiind destinaţi operaţiei.

Pentru binevoitorii  care vor să ajute în orice fel, lăsaţi comentariu.

Ne mobilizăm puţin!?

De-ale muntelui

Sara pentru munţomani.

Cujetare cum şi de ce urcatu’ pe munte-i mai bun ca secsu’.

Dej căţărarea poa’ să dureze tătă ziua.

Harta-ţi arată marcaju’, şi spune dacă-i loc împădurit. La urcare, adică.

În traseu poţi să intri fără să te milogeşti cu orele.

La căţărare, poţi s-alegi diametrul coardei. La secs ba!

Când te  caţeri ca un ied de capră neagră, poţi să iei o pauză şi la mijlocu’  drumului, dac-ai obosit. Muntele n-o să ţipe la tine că „De ce te-ai oprit, eu nu-s gataaaaa?!”

Dacă foloseşti scule ajutătoare, nimeni nu te numeşte neputincios. Ba te admiră ca fiind „bine echipat”.

Poţi să laşi protecţiile în urmă pentru tipu’ care-o fi la rând după tine.N-o să se supere. Ba chiar se bucură. La căţărare, zic.

Dacă porţi un ham, nu ţi-a zice nimeni că eşti ciudat, sau sado-maso.

Când vezi crăpături mai măricele, numa bune de băgat pumnu-n ele, nu te sparii şi fugi.

În unele crăpături poţi  băga şi picioru’.

După ce-ai terminat, poţi să dormi fără să te bâzâie la cap cineva.

De ce nu creşte lunea nici iarba?

Pentru că fincă o beut în uichend şi ea,  de-asta. Plouă de 12 ore, reumatismu-şi face de cap, tusea face ca la mă-sa acasă…ce mai, îi ziua perfectă de luni. Eu propun să facem cumva, şi să sărim de la sfânta zi de duminecă direct la miercuri, că marţea vine după luni şi tot ce vine după luni îi rău.  Noroc că există doamna Tracy pentru dimineţi ca astea.

Dimineaţa a mai tristă ghe muritor

Mno, ce dacă îi un soare afar’ de parcă o născut mă-sa prematur şi nu şrie că-i numa februarie, şi rânjeşte ca prostu’, şi pasăricile păsărelel paserile triluiesc prin copaci şî pomi, şi nu-i pic de nea pe drum, afară de nea Nelu, io  mi-s ăl mai trist dintre muritori. Păi cum mă-sa mă!

Az noapte, la birt. Cum vorbeam eu aşe cu mândrele, s-o făcut beznă. Da beznă d-aia ca în chiloţii ghe negresă neagră, din Africa, beznă de nu mai ştiam unde mi-s, şi unde nu mi-s. Beznă de-am fost nevoit a-mi căta berea numa dupe miros, şi muierile dupe jaru’  din ţigare, beznă aşa ghie beznă c-am făcut pipi-n budă cu lanterna de cameră de telefon mobil. Şi pe deasupra mai făcui şi poze involuntare la mă scuzaţ.

Baiu’ n-a fi atâta de mare, dacă într-o lună juma’ n-a fi a tria oară când paţ aşa. Cum o zis un domn repectabil cu burtă şi bere-n mână: „Bă, ori are ăştia avarie nasoală pă reţea la Buleftrica Dobrojea, or tu musai trebe să meri la un popă să scoată dracii din tine”

Şi na, numa io puteam să fierb la 3 ale nopţii, când alţi oameni se dorm or fac secs, ceaiuiri de alungat tuse măgărească. Numa că tusea îi curajoasă tare, atât de, că nu s-o speriat de-un amărât de ceai de foi de ceapă şi nuci, ba o mai chemat-o şi pe soră-sa. „Fa, haida şi tu, că-i ceai dansant la ăsta micu-n gât ,şi-n miez de noapte !”

Colac peste cuc arminesc, care-i un fel de pupăză tăt, amu juma’ de ceas aflai că îs mândru tată de copchil. No, Neti Sandu o grăit la ProTV, la horrorscoape, că az zodia me o să facă nu ştiu ce cu pruncu ei, al zodiei zic.  Lucruri frumoase, bunăoară.  Am plecat, că parcă aud scâncete-n pătuţ. Sfaturi pentru un tată ghe prunc fără ecsperenţă?

Horea, Cloşca şi Crişan

Brad. 1784. Călare p-un tău ghe lemn, şade mândru Vasile Ursu Nicola, zis Horea. De-a dreapta lui, cu un resteu  groscior în mâni, Ioan Oargă Cloşca, şi-n ailaltă dreaptă Marcu Giurgiu a.k.a. Crişan, echipat cu un furcoi. Horea se înfoaie-n pene, şi strigă norodului.

– Ne-o ajuns, omini bun’, cu-atât amar. Grofii huzuresc  cu hambaru plin  cu bucate, vreme ce noi murim ghie foame! Mai îndurăm?tună Horea.

-Nuuuuuuuuuu! glăsuiesc moţii tăţi într-o inimă.

-Oameni buni, cât mai trăim în cocioabe, şi noi şi copiii, şi grofii-n palate!? Mai îndurăm? zice Cloşca.

-Nuuuuuuuuuu! se revoltă şi mai tare moţii.

-Apăi mai răbdăm, moţii miei, ca noi să n-avem nimica, iară grofii să piardă banii noştri pe la jocuri de cărţi prin cazinourile din Europa? zice Crişan.

Linişte de mormânt între moţi. Crişan priveşte mirat în jur.Un bătrânel cu barba sură se apropie , scoate căciula, şi zice:

– Crişan, dragul tatii, nu te fă aşa mânios, poate că nu i-o intrat tromfu’!