Cuvinte pentru mai târziu

Ai vreme, draga mea
întâmplătoare femeie,
Ai vreme bună şi rea
Ai vreme de foc şi scânteie
Ai la tine toată vremea mea

Ai zâmbete, domnişoară
uşoare şi grele
Zâmbete de zi şi de seară
Ai zâmbete trimfătoare sau rebele
Ai la tine toate zâmbetele mele

Din unul facem doi
De două ori pe zi
E frig, e o toamnă cu ploi
Uiţi să-mi vorbeşti, suntem copii
Ai dragoste destulă, mângâieri târzii
Ai poezie, ai şi amintire
Ascunse-n coapsa ta subţire.

Anunțuri

A douăsutedouăzecişişasea zi

Deschide-ţi ochii, femeie frumoasă cu întuneric
În păr.
S-a terminat o lume, azi începe altă lume
Lumile noastre se înşiră unele după altele
Când terminăm de visat,
Fiecare cu visele lui.
Ne mor copiii, în gânduri,
Nu în braţe, ne sângerează buzele
De prea multă dragoste
Câteodată numai.
Deschide-ţi ochii, orele alocate visului
Sunt pe sfârşite .
Vom bea la sfârşitul lumii
Orele, scurse într-o cupă
Până ne-om îmbăta, om face dragoste
tu vei naşte o altă lume.

Uitare de mine

De primăvară, mi-amintesc foarte puţine
De munţi aproape nu mai ştiu nimic
Ori minţii mele e ceva ce nu-i convine
Ori timpul ăsta s-a făcut prea mic

De tine ştiu numai că nu mai eşti
Stă patul desfăcut pe jumătate
Miroase-a Tine, cred că bănuieşti
Miroase-a noi şi a absurditate.

De dragoste am cam uitat de tot
Cuvintele se fac izvor, şi-mi zac pe buze
Eu doar acelaşi simplu matelot
Le las să se strecoare prin ecluze.

De mare, parcă-mi amintesc un val
Unde călcase glezna ta odată,
Călcâiul tău, mic şi oval
Şi dragostea aproximată.

De vorbă cu ficatul

Domnule doctor, bine v-am găsit
Văd că purtaţi aceiaşi mască albă
Ca atunci când m-aţi adus pe lume.
Parcă aţi mai albit puţin, totuşi, parcă
Buzunarele halatului sunt mai încăpătoare
Să intre-n ele câteva sute de lei, şi un curcan.
Domnule doctor, am să vă întind
Problema mea pe masa de operaţie
Să o disecaţi cum numai voi, doctorii, ştiţi să o faceţi.
Am nevoie de un ficat nou, unul frumos,
Să lucească sub lampa scialitică
Şi să nu miroasă a vin vechi.
Nu mă întrebaţi cum de duhneşte ficatul meu
Aşa, a baiţ şi a fezandare, şi cum de carnea mea
Arată de parcă ar fi stat la afumătoare
Nu mă întrebaţi de ce mă cred zeu
Mai bine puneţi mâna aia noduroasă la treabă
Domnule doctor,
Şi din lista de transplanturi, coaseţi în mine şi un suflet nou,
Unul aşa, pe la şaisprezece ani, de copil cuminte şi prost
Suflet d-ăla incapabil să simtă altceva în afară de sete şi foame
mi-ar prinde bine şi un creier, doctor mustăcios
măcelar de porci şi scroafe vii, dacă tot întrebi
unul mai uşor şi mai neted, numai ai grijă
să nu-mi strici ţeasta când ai să-l vâri înăuntru.

Din cer

Astăzi, pentru puţină vreme, se deschisese cerul
Din el îngerii blonzi îşi iţeau, unul câte unul, capul
Toţi bucălaţi, cu ochii albaştri, suflând în goarne
Dar parcă era prea mult zgomot
Aşa că mi-am stins sub călcâi ţigara
Trâgându- cerului fermoarul la loc.
Staţi acolo, băi, îngerilor,
La noi, pe Pământ, nu e loc şi pentru voi
Nu e aer şi pentru voi.
Aici oamenii iubesc, urăsc, mănâncă pe săturate
Fumează, beau rachiu şi se împerechează iepureşte
La noi, urâtul e frumos, nu ca la voi în cer.
La noi albul e negru, dragostea se trăieşte cu ură
La noi oamenii mor, nu ca la voi în cer
Unde uitaţi să mai închideţi ochii.
Îngerii se făceau că nu aud, bătând zgomotos din aripi
Rupeau cerul în altă parte, coborau şi mai mulţi
Cântau şi mai tare
Cu fiecare palmă de cer lăsată în urma penelor lor
Li se întuneca privirea
Iubeau cu ură
Unii fumau, ceai mai curajoşi începeau să bea rachiu
Până când primul dintre ei a calcat pe pământ, sângerându-i tălpile.
„Băi, ce e aici la voi, pe Pământ
De ce îmi soarbe ţărâna sângele?”
„E însetată de sânge de înger, de înger-om
De sânge de om cu pene.”
Undeva, departe, sub cerul care cădea
Odihnind pe scăfârlii chele,
Caii nechezau a sfârşit de lume.

Summer in Siam

Am căutat de am turbat. De vreo 3 ani am tot căutat, vorbeam singur, şi întrebam oamenii dacă nu ştiu vreun videoclip de acum o sută de mii de ani, cu o chinezoiacă dându-se în leagăn, şi cu un nene cu ochelari, răguşit ca tata când se trezeşte. Jur, aproape că mă obseda treaba asta, auzeam în cap melodia, dar nu aveam habar de cuvinte, asta pentru că eram mic mic de tot, şi nu aveam habar de limbi străine. Acum am crescut. No, trecând peste asta, o visam noaptea, umblam bezmetic, Elei chiar îi făcusem capu’ mare cu obsesia mea. Până aseară. Când pabaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaammmmmmmm.
The Pogues. Summer in Siam. SUPERBĂ!. Şi mie mi s-a luat o piatră de pe suflet. Mai rămân restu de nouă mii nouă sute şi ceva.

De dor

Epave. De fapt  o singură  epavă, şi nu răsar din mare
cum răsăreau altele
Arborez la catarg un steag negru
pe care stă scris cu litere mari
"mi-e dor
mi-e atât de dor încât e gol
mi-e dor să ţip
să strig tare, atât de tare cât
să surzească şi ecoul
mi-e mai mult dor decât încape
în cuvinte".