23

Da, de ieri m-am pricopsit cu 23 în loc de 22. Şi nu mi-e bine deloc. E o vârstă ciudată. Nu schimbi niciun prefix, nu eşti la jumătatea a nimic, nu e cifră rotundă… faci 23 pentru că trebuie să îi faci şi atât, şi pentru că nu poţi să te congelezi şi să te trezeşti la 25, sau la 30. Aseară bunăoară, era atât de banal să am 23 încât nu  prea îmi dădeam seama ce sărbătoresc, aşa că m-am retras la cutiuţă la o oră neobişnuită, recte numa’ 10 jumate. Cu o privire nelămurită şi o căruţă de nervi aparent  fără motiv. Mi-am pierdut chiar şi obiceiul de a face bilanţul la fiecare 15 septembrie. Anul ăsta nu am avut la ce să fac inventar, din ce cresc , rămân fără şi mai mult nimic.