Dimineti

haide, haide, ce-o fi o fi, sa prefacem noaptea in zi …

O dimineata ca oricare alta, sau poate ca nu. Inca nu imi dau bine seama ce se intampla, insa patura zace in celalalt colt al patului, iar eu sunt dezvelit, si stau inghesuit. Pare o forma ciudata, aceea a asternutului, ea pare ca inca doarme. Ii aud rasuflarea, inspiratiile si expiratiile egale, dincolo de pleoape odihnindu-i-se albastrul senin, gata sa primeasca soarele bolnav al unei noi zile in iris. Pe jumatate adormit, intind mana si ii mangai parul risipit pe perna, ii indepartez  suvita rebela ce-i acopera fruntea, si o sarut incet, cu teama de a nu o trezi din visare. Deasupra-i, se naruieste noaptea grea, deasupra-mi se insenineaza, si as vrea sa strig atat de tare incats a ma auda Bunadimineata, draga mea!. cu fiecare noua zi, cand doua suflete stau unul langa altul, o iubesc dincolo de vis, si flacara arde mai tare, pana cand mi se destrama pielea, mi se puverizeaza oasele, si dimineata o sarut cu sufletul ramas intreg, viu, si lipit de al ei.
Indrept asternuturile, cu grija, si pastrez locul in care ea si-a odihnit trupul de ceata neatins, presarand pe el numai cateva petale de trandafir, pregatindu-l pentru noaptea ce va urma.