O zi mai puţin

Nu am mai scris de mult. Nu ţi-am mai scris de mult. Nici măcar mie nu mi-am mai scris.

Am crezut că toată farandola asta drăcească este o cruciadă, şi că am plecat în căutarea adevărului suprem. Mi-am dat răgaz, mi-am scuturat de nenumărate ori hainele de praf, şi am crezut că a pune un pas înaintea celuilalt înseamnă a merge mai departe. În faţă, prăpăstii adânci- îmi privesc dimineaţa chipul nebărbierit în oglindă, şi mi-e greu să mă recunosc. Pe argintul de sub sticlă zace altcineva, îmbătrânit, cu ochii aproape stinşi, cu partea dreaptă a feţei râzând forţat, ca după o pareză. Ating oglinda cu degetul, şi necunoscutul îmi urmează gesturile, mecanic, exact. Tuşesc tabagic- „ aşa este când ţi se năruie toate visele” imi spun, şi în liniştea dimineţii este cel mai crunt adevăr pe care l-aş putea gândi.

Din mine, paradoxal, lipsesc doar eu. Până acum mi-ai lipsit doar tu.  În mine acum trăieşte doar o frică străină, pe care nu o aveam în repertoriu. O frică de secunda care vine, şi-şi face loc în carne cu ghearele. E ca atunci când te-ai apucat să sapi o groapă în joacă – ai săpat până când nu ai mai putut să ieşi, apoi ai săpat şi mai adânc în măruntaiele pământului crezând că ai să ieşi pe partea cealaltă.  Îmi văd pământul meu în care am săpat atât de adânc că nu-mi mai ajunge până la retină nici marginea cerului. Şi pământul meu adânc are gust amar, de scârbă.

 

 

 

Anunțuri

cancan

Aici o bucată de inimă

Dincolo o bucată de inimă

Inimă împrăştiată peste tot, ca atunci când vii beat acasă

şi-ţi arunci hainele prin cameră. Doar că nimeni

nu mai strânge după tine

E un joc pe care te-ai săturat să îl joci

Nimeni nu câştigă, nimeni nu pierde

câteodată jucătorii uită să mai repsire

scurgându-se încet sub mesele de joc,

ca sudoarea pe spatele cămăşii

inimă aici, inimă dincolo, bun, ai să zici

da’ în locul ei ce creşte după ce are să nu mai fie?

Doua mii doua sute treizeci si noua de zile

„Noi nu trebuia sa imbatranim impreuna , noua ne-a fost dat sa incremenim impreuna, imbratisati, doi copii peste care au trecut numai cateva sute de ani, zambind cald. Retina memoriei , ah, retina memoriei, pe care s-a incrustat ca intr-o litografie clipa. Acolo ma duc cand vreau sa rad, cand vreau sa plang, acolo ma duc si scormonesc imaginea cand vrea sa fiu si atat.”

Dor. Pagina 1, cap. nou

Mi-e dor de o dragoste de-o vara. Salbatica, furtunoasa, sa simt ca in piept imi bate un “ceva”cald, ca Atunci. Mi-e dor de-o dragoste, daca nu de-o vara, macar de-o ora, de-un minut, mi-e atat de dor sa ma trezesc zambind intr-o dimineata asa, fara rost, sis a stiu ca sunt intreg. Am uitat atat de multe, am uitat sa fiu eu, din varful degetelor imi plecasera in pribegie cuvintele. Le adun, mi-am adus aminte ca toata masca asta nu este decat un joc sinistru, pe care m-am saturat sa-l joc. Vreau sa strig in gura mare iubirea pe strazi, vreau sa plang in mijlocul pietei, vreau sa rad nemasurat, necontrolat, vreau sa strang o Ea in brate atat de tare incat sa o doara. Si apoi sa ma ierte, sa inteleaga ca sunt nebun numai pentru Ea. Mi-e dor, in definitiv , de-o dragoste cat o vara nesfarsita, sa imi infloreasca soare in camera prin ochii ei.  Mi-e dor sa pun in cafea poezie in loc de zahar, sa dau cu pumnii in pereti de dor mi-e dor,mi-e dor sa-mi zboare mintea aiurea si sa visez inca odata.  De prea mult dor cuibarit in suflet, mi-e dor de mine pe cat mi-e dor de o Ea. Si cresc, de azi mi-am promis sa cresc frumos, asa cum ar fi trebuit.

Like her

Fă-mă să uit, am strigat zeului meu
Fă-mă s-O uit, zeul meu a râs tare
Ți-e scrisă în carne femeia asta ca furtuna
Ori ai s-O strângi la piept din nou
Ori poartă-ți urma fierului ei roșu mândru
Între buzele tale și alte buze
N-are să mai fie nimic electric
Zeul râdea tare, de-acum încolo
Trăiești cu inima astupată cu o întâmplare frumoasă.