Lecția de dans în doi

Mi-ai picurat soarele în suflet. Rază cu rază. Asemenea ploile, strop cu strop. Visele , cadru cu cadru. Îmi netezesc un colț al așternutului și mă întreb de ce nu ești aici, știi bine că locul este gol, n-am îndrăznit să stric forma trupului tău rămasă acolo. N-am mai privit de mult la oameni, îmi ești de atunci fereastră, văd totul prin tine, și  se invăluie tot în crepuscul cald. Râd des, am crescut mult de când nu ne-am mai întâlnit, râd des și cu poftă, știu că exiști și asta îmi este de ajuns. Râd chiar și când văd firele albe, îmi amintesc cum primele s-au ițit când tu nu mi-ai mai fost. Pentru că, mai știi, noi nu eram, noi ne  eram, o mână fermă mai presus de noi ne rânduise pașii în același loc și timp, atât cât să ne lovim albastrul de albastru și să strângem ochii de prea multă lumină. Mi-e dor, mi-e un dor paradoxal, care nu mai doare, trec pe lângă trenuri și învălui fiecare vagon cu privirea, poate ai fost în el cândva, pășesc pe nisipul plajelor cu grija să nu îți tulbur pașii, o lume întreagă are chipul tău scrijelit în ea.  Mi-e dor de liniștea dintre noi, când ni se sincronizau bătăile inimii. Tic tac. Eu tac încă, o dragoste așa de mare nu o pot cuprinde în cuvinte.

N-am să te aștept, pentru că nici măcar nu ai plecat.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s