2480 de dimineţi

Ceasul arăta ora şase. Se înţelege, şase în zori. Dincolo de perdea se întrezărea un crepuscul încremenit de ger, aerul îngheţat vibra ca o lamă, şi părea fragil în acelaşi timp. Mi-am deschis larg fereastra, şi am respirat cu nesaţ frigul în piept. ” Ce-ar fi să încep duminica asta altfel decât de obicei?” mi-am zis. Am aruncat pe mine pulovărul de lână, aspru, greu şi totodată plăcut. Strada mea, atât de plină de viaţă ziua, acum păstra în ea parcă tăcerea câtorva sute de ani. Din loc în loc îmi mai alunecau ghetele, aşa că am păşit atent. Apoi, lacul. Lacul, pod de gheaţă intre maluri, tronsea încet. Nimeni în jur, nimeni să îi asculte poveştile. Stuful foşnea, şi lebedele , fără teamă, îşi îndreptaseră gâturile lungi către mine. Le-am pus biscuiţii pe ochiul de gheaţă amestecată cu stuf. Din celălalt mal se înălţa  soarele, leneş, negrăbit de nimic. Sângele îmi curgea acum parcă puţin mai cald, era atâta linişte în jur că îl auzeam lovindu-se de vene ca mustul care fermentează în butoaie.

Dimineţile sunt frumoase ca frigul uneori. Şi-ţi ţii de cald cu tine, când te-ai împăcat cu singurătatea din jur indeajuns. Apoi râzi. Toate războaiele au trecut. O pace de un mileniu este tot ceea ce lipseşte.  Şi o mână caldă pe care să o strângi.

Anunțuri

10 gânduri despre “2480 de dimineţi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s