O zi mai puţin

Nu am mai scris de mult. Nu ţi-am mai scris de mult. Nici măcar mie nu mi-am mai scris.

Am crezut că toată farandola asta drăcească este o cruciadă, şi că am plecat în căutarea adevărului suprem. Mi-am dat răgaz, mi-am scuturat de nenumărate ori hainele de praf, şi am crezut că a pune un pas înaintea celuilalt înseamnă a merge mai departe. În faţă, prăpăstii adânci- îmi privesc dimineaţa chipul nebărbierit în oglindă, şi mi-e greu să mă recunosc. Pe argintul de sub sticlă zace altcineva, îmbătrânit, cu ochii aproape stinşi, cu partea dreaptă a feţei râzând forţat, ca după o pareză. Ating oglinda cu degetul, şi necunoscutul îmi urmează gesturile, mecanic, exact. Tuşesc tabagic- „ aşa este când ţi se năruie toate visele” imi spun, şi în liniştea dimineţii este cel mai crunt adevăr pe care l-aş putea gândi.

Din mine, paradoxal, lipsesc doar eu. Până acum mi-ai lipsit doar tu.  În mine acum trăieşte doar o frică străină, pe care nu o aveam în repertoriu. O frică de secunda care vine, şi-şi face loc în carne cu ghearele. E ca atunci când te-ai apucat să sapi o groapă în joacă – ai săpat până când nu ai mai putut să ieşi, apoi ai săpat şi mai adânc în măruntaiele pământului crezând că ai să ieşi pe partea cealaltă.  Îmi văd pământul meu în care am săpat atât de adânc că nu-mi mai ajunge până la retină nici marginea cerului. Şi pământul meu adânc are gust amar, de scârbă.

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s