Toamna idioților

Ne-am înghițit sufletele ca pe medicamente, ca și cum
O bucată de suflet ar fi vindecat-o pe alta, nimic
În jurul nostru nu este așa cum ar fi trebuit,
Purtăm în trupuri o foame adâncă de iubire,
Așa cum o știam din cărți, nu ne alegem
Cu altceva decât piepturi sfâșiate, ne cântărim
Cu prea mare grijă vorbele, apoi le înfigem adânc,
Pumnale din silabe, între omoplați, așa credem că
Toamna asta bolnavă are să ne ierte de noroiul
De pe mâini. Draga mea, nu ți-am spus niciodată
Cât de frumos îți alerga noaptea prin păr,
Dă-i dracu’ pe ceilalți, ar fi trebuit să fie toamna noastră
Vezi tu, dacă n-ai știut că te iubeam, de toamna noastră se bucură idioții.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s