Dincolo de gard

Când ies din bloc, străbat o alee. Mică, îmi ajung zece pași să trec de la un capăt la celălalt. Aleea asta e mărginită de două garduri. În partea dreaptă, un gard de fortăreață. Îngrijit, din beton, înalt, teribil de înalt, cu decorațiuni din piatră încrustate din metru-n metru. După gard, adăpostește o casă enormă, în marea parte a timpului pustie. Din când în când, un bătrân mai tunde iarba și copăceii pe jumătate uscați.
În partea stângă, crește parcă din pământ un gard răpănos, strămb, cu ulucile rupte, văruit stângaci uneori în alb de o mână nevăzută. Pe gard se plimbă doi motani frumoși, negri. Dincolo, vegetația stă să explodeze la fiecare început de primăvară. Salcâmi, meri, sălcii, buruieni înalte, toate se umplu de culoare. Toamna târziu, ruginesc frumos, învăluite de fumul gros de cauciucuri arse dintr-o sobă de om sărac.
Nu-i așa că lumina din suflet nu-i pentru oricine?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s