Stuck in a moment

Știi de ce râd, draga mea? Râd de cum vorbesc așa, de unul singur, la adăpostul întunericului, râd de cum n-ai să treci niciodată pe aici, și mai râd uneori și de mine. Sunt ca un sac elastic, nu credeam să aibă loc atâta dor într-un singur om. Și chiar și așa, mi-ești întreagă, trebuie doar să închid ochii o clipă. Nu sting dorul, e drept, doar îl cresc, dar pentru o clipă încă îți deslușesc umbra. Și o clipă redevin om.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s