You smell like”home”

Tot ce am încape într-o geantă mică tare. Nu am nici uși pe care să le închid în urmă. Aș vrea numai să găsesc locul unde ca prin minune nu mai doare. Pentru că „acasă” miroase încă prea tare a doi, a noi. Și acasă este ca o lovitură în moalele capului. Știu că toate urmele se estompează odată cu timpul. Până atunci, parcă m-aș îngropa adânc. Să nu mai văd pașii ei peste tot, să nu-mi mai văd memoria strivită. Totuși, poveștile se repetă obsesiv. Scenariul este același, cu mici variațiuni. Și îl joc din ce în ce mai prost. După fiecare reprezentație, simt , epuizat, că în curând va cădea cortina definitiv. Și, din ce în ce mai speriat, mă întreb cum de sunt în stare să greșesc atât, risipindu-mi sufletul de parcă ar fi în cantități nelimitate.

Aici am scris doar atunci când se rupea câte o bucată din mine. Și acum s-a rupt. Mor și cuvintele puțin câte puțin. Credeam că am văzut lumina. În locul ei-întuneric adânc.