Luminile orașului

Mergeam. Puneam  un picior înaintea celuilalt, prin Constanța veche. Mirosea frumos a mare. Nu aveam o țintă, și nu căutam nimic. Am privit către casele vechi, scorojite, odată pline de viață. Acum aveau  pe uși lacăte mari, ruginite. Spuneau povești acești pereți abia ținându-se întregi, spuneau povești despre oamenii care petreceau înăuntru la începutul secolului trecut. Însăși regina mersese odată prin aceleași locuri ca acum. Am întrezărit la lumina slabă a becurilor umbra ei. Pentru  o clipă doar, apoi a alergat pe dig, către Pavilionul regal de pe promontoriul care parcă sfidează marea, înțepând valurile. „Carmen Sylva zâmbește tare frumos” mi-am spus încet. „ Frumos, dar trist. Melancolic.”Aș fi putut și să strig, nu mă auzea nimeni la ora aceea târzie. Răscoleam străzile, palmă cu palmă. Am strâns din dinți amar. Nicăieri prin cotloanele prăfuite nu am să găsesc o a doua regină, care să zâmbească frumos. Să râdă potolit. Să iubească liniștea, și să alerge cu mine în zori prin nisip. Să tacă ceasuri multe, și apoi să înțeleg mii de cuvinte doar uitându-mă în ochii ei. Să aibă ochii limpezi și inimă de copil.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s