Mi-am găsit trupul aruncat în șanț, ciopârțit, am zis

lasă-l acolo, oricine știe, stă și scris

dintr-un trup ca al meu

crește alt trup, frumos, ca de zeu

și la vremea culesului îl voi

folosi cum se cuvine,

îmi place să-l stric,

să-l umplu de boli și rugine

asta este menirea cărnii, să fie stricată,

toată deodată

altfel ne-ar fi fost făcută nestricăcioasă,

o carne metalică, mai puțin frumoasă

în care să putem înfige

după pofta inimii șuruburi

o carne în formă de romburi și cuburi

să nu ne doară.

De atunci, trec din când în când

pe la trupul

meu din șanț, îl ud și îi privesc lăstarii crescând

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s