Apocalipsul copiilor desculţi

Priveşte, s-a adunat atâta tăcere în gurile noastre
Încât parcă se revarsă ca râurile primăvara
Tăceri învolburate, cenuşii, capitonate cu
Bureţi moi, înflorim din noi înşine,
Şi aşteptăm noaptea înfriguraţi, plantăm
Constelaţii noi ca şi cum am pune jetoanele
În miză, jucăm poker stelar, şi rotim
Nordul după bunul plac, ne place să
Vedem steaua Polaris deasupra frunţilor
Încruntate. Priveşte! Mai e puţin
Şi vine Apocalipsul, i-am auzit strigătul
De război al celui dintâi călăreţ, Foametea
Îi vom râde în faţă, noi doi ştim deja
Ce este foametea cumplită, am purtat
Pe trupurile noastre urmele ei, repezindu-ne
Nebuneşte unul către altul, devorându-ne
Inimile încă pulsând, şi niciodată
De atunci, alte inimi nu au avut un gust
Atât de bun.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s