Am tăcut deodată, în jur se auzeau numai tropote
de copite, caii mari, albi, alergau prin pustiu
nechezând a sfârşit de lume, adulmecau zorile
în timp ce pielea albă le lucea în soarele bolnav
I-aş fi încălecat, pe rând, pe fiecare, strângând
grumazurile lor în braţe ca pe o iubită, atârnând
pe spinările lor neînşeuate, înainte se deschidea
o câmpie largă, numai bună pentru o fugă de omenire
o fugă împiedicată de brazde reavene, clocotind de rouă
din care mai răsărea câte-o mână fină şi albă,
aici pesemne, paşii lui Dumnezeu nu au mai trecut
de mult, învierea morţilor se întâmplă de la sine,
Ce doamne iartă-mă de loc de alergat cu caii albi
şi mari am mai găsit şi eu! Mai degrabă tac mai
mult, fumez mai puţin, şi aştept alte zori, cu
aburi ridicându-se din nările altor cai, mai albi,
purtaţi în căpestre de sân’ Pentru cel ce stă la porţi
Nimic din ce se zăreşte pe aceste întinderi îngheţate
nu e ceea ce pare, mi-am privit mâna, curgându-mi
până mai sus de încheieturi, curgând ca untdelemnul
pe pâmântul îngheţat, mi-am privit strămoşii, ridicaţi
dintr-un petec de iarbă, înviaţi aidoma, ca atunci când
erau tineri, culegând negură în coşuri de răchită,
apoi blând, domol, mi-am deschis pieptul, caii
albi dar nu foarte, se adunaseră jur-împrejur,
adânc, târziu de adânc, scotocind, mă găsisem în
pieptul meu pe mine, cel din copilărie, privind
cu ochii mari pe fereastră dimineţile. Apoi m-a
izbit din piept o linişte curată, mirosind a lapte
cald, a pâine prăjită, a mamă mângâindu-mă pe creştet.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s