Miercurea minunilor

Probabilitatea ca într-o zi de miercuri să se
întâmple minuni este destul de redusă, s-a
demonstrat ştiinţific, periuţa de dinţi nu
sare singură să te spele , nu vei găsi
niciodată cafeaua gata făcută pe masă dacă
e miercuri şi eşti singur, şi oamenii
nu-ţi zâmbesc miercurea aiurea pe străzi
decât dacă le zâmbeşti tu primul, maimuţăreala
denumită pretenţios mimetism funcţionează
încă, deşi Darwin e îngrăşământ pentru gladiole
de mult, nimeni nu ştie cum e o zi de miercuri
în sufletul tău, cum stau cuvintele să
iasă afară ca gheizerele, ai lua în braţe
străinii, numindu-i prieteni, aşa, la întâmplare
doar ca să-i vezi cum te strâng şi ei înapoi
apoi ar veni alţii, şi alţii, până când
tot oraşul ar fi numai o îmbrăţişare mare ,
cât să se vadă de pe Google Maps ca un ghem de
braţe încolăcite, nu-i nimic, îţi spui,
miercurea nu se întâmplă prea des minuni, aşa
că îţi aprinzi o ţigară, contemplându-i fumul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s