S-a întâmplat ceva în bibliotecă

Dumincă, mai exact. Adică ieri. Şi îmi pare groaznic de rău că presa ignoră astfel de evenimente. Cel puţin presa constănţeană. În orice oraş cu minime pretenţii culturale, lansarea simultană a opt! volume de poezie, proză şi critică literară a unora din cei mai importanţi poeţi ai generaţiei nouăzeciste, deci tineri, nu ar fi avut cum să treacă neobservată. Nicicum.
S-a întâmplat la B!bl!oteka, într-un spaţiu grav neîncălzit, din motive postconcert Trooper. Moderată de un Dan Mihuţ cu aparent emoţii, şi un Mircea Ţuglea mai înfipt, lansarea a a vut ca figură centrală evocată pe Marin Mincu, după care se suspină întârziat, amintit fiind ca un catalizator al ideilor avangardiste.
Marin Mincu-Dulce vorbire în somn, George Vasilievici-Viseptol, Sorin Dinco-Depresia, Mugur Grosu-Grosso Modo, Grig Şoitu-Poeme de Stânga, Octavian Soviany- Cinci decenii de experimentalism,Ştefania Plopeanu-Dincolo dincoace de poezie sunt titlurile care în mod normal ar fi ţinut prima pagină a oricărui cotidian cu mult înainte să se întâmple. Şi totuşi nu a fost deloc aşa. Audienţa apatică, reţinută ca şi cum ar fi fost un examen la care s-au prezentat cu lecţia neînvăţată. Şi încă nu înţeleg cauzele. Orice prezenţă a cuiva de acolo, oricât de impunătoare, nu putea justifica lipsa de familiaritate a întâmplării cu poeţi. S-a vorbit despre cărţi foarte, mult prea puţin. S-a citit şi mai puţin. Şi exceptându-l pe Mugur Grosu, s-a citit într-o notă complet impersonală. Parcă textele nu ar fi fost ale lor. Şi nu vorbim de talentul recitativ. Mi-a plăcut sinceritatea lui Dinco, o sinceritate sentimentală faţă de ruperea de Constanţa. Şi mi-am dat seama, după discursul editorului Un Cristian, că nucleul dur al kustengenilor, posibile vârfuri de lance ale scriiturii la acel moment, nu va mai putea fi refăcut la acelaşi nivel niciodată. Pentru că le lipseşte tuturor ceva, şi anume nebunia de la începuturi. Chiar şi între atitudinile de acum ceva ani, de la festivalul Primavara Poetilor, şi cele de acum, în viaţa publică, este o diferenta frapanta, o centura de siguranta care nu le mai da voie sa dea cu capul de parbriz dupa bunul plac. Ştiu sigur ca ei nu sunt aşa. Şi ar fi frumos să-şi revină. Nebunia nu face rău în poezie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s