Orion

Scrii pe genunchi, îţi
aduni ultimele puteri , pe care ştii că
le mai ai, să tragi două
linii drepte, nu laşi nimic la voia
întâmplării, chiar dacă nu înţelegi
cu ce se mănâncă dragostea asta aşa
mare, care te apucă de albul ochilor
nelăsându-i să se închidă, hăhăi
sinistru, râsul tău nu mai sună
ca înainte, ai putea la fel de bine
să mori şi să râzi în continuare, nu vrei
să mori
e o datorie sacră să dai voie
inimii să pulseze, o auzi, unu
doi, trei, din nou ea,
unu, doi,sângele, împins
în aorta de plastic albastru
trei, din nou ea,
o vezi la capătul fiecărui drum,
unu, doi, parcă ai fi un metronom
cu un timp lipsă, în oasele tale
se întâplă în fiecare secundă o
explozie solară, nu mai eşti nici
măcar jumătate de om, scrâşneşti
dinţii, ştii bine că asta nu te ajută
cu nimic, bunăziua, baţi la uşile
farmaciilor, nicăieri nu au
îndeajuns de multe pastile ,
nu ţi-e rău, nu ţi-e nici
măcar bine, chiar şi atunci
când o vezi cum tremură la
miezul nopţii, cu buzele întredeschise,
încerci să citeşti pe ele
iertarea
atunci o mângâi uşor
în gând, şi o rogi
să viseze frumos.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s