De fiecare dată când bag cheia în uşă, ştiu că nu este nimeni dincolo de tăbliile metalice să îmi spună ” bunăseara” şi să îmi zâmbească frumos. Lucrurile le găsesc exact aşa cum le-am lăsat, aici un tricou pe marginea patului, pantalonii călcaţi atârnaţi în grabă pe uşa şifonierului, şi dincolo radioul micuţ pe care l-am uitat pornit în bucătărie. Fac lucrurile nu de nevoie, ci mai mult dintr-un automatism dobândit parcă puţin prea repede, aşez servieta cu documente pe colţul biroului, cu grijă, ca şi cum aş căra ceva porţelanuri fine în ea, şi-mi aşez atent sacoul pe umeraş. Deschid frigiderul, şi nu pentru că mi-ar fi foame, e un refelex, aici mânânc mai mult pentru supravieţuire, nimic nu are gust, e ca şi cum aş mesteca ceva carton presat. Şi în liniştea cu care sunt pictaţi pereţii, mă pierd ore în şir, până îmi amintesc că trebuie să mai şi dorm. Chiar dacă mi-e teamă să închid ochii, dincolo, în vis, nu ştiu niciodată ce găsesc. Câteodată, visez lucruri atât de frumoase despre trecut încât e numai spaimă în jur. Nu a început şi nici nu s-a terminat lumea aici. Numai că lipsesc părţi mari dintr-un puzzle, părţi esenţiale, fără de care nu se leagă nimic.

Anunțuri

4 gânduri despre “

  1. Şi-mi mai spune şi pe ardeleneşte, aşa, să-mi fie drag. Sara bună, no. Adică bunădimineaţa, mai degrabă.Da îmi spui în fiecare seară? Vezi că de la muncă ajung acasă pe la 5, 5 fără ceva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s