Neruda. Pablo Neruda

Să îl citeşti, câteodată, e ca şi cum ai fi de acord să-ţi pui capul sub un zid care ştii că o să cadă în curând.

Poemul XX
Pot să scriu versurile cele mai triste-n noaptea asta.

Să scriu, de pildă: „noaptea-i înstelată
şi tremură sub gheaţă, în depărtare, aştri.”

Vântul nopţii se roteşte prin ceruri şi cântă.

Pot să scriu versurile cele mai triste-n noaptea asta.
Da, am iubit-o şi, uneori, şi ea m-a iubit.

În nopţi precum aceasta am avut-o în braţele mele.
Şi sub cerul fără margini am sărutat-o de atâtea ori.

Ea m-a iubit şi, uneori, şi eu am iubit-o.
Cum să nu fi iubit nemişcarea marilor săi ochi!

S-ascult imensa noapte, mai imensă fără de ea.
Şi versul cade-n suflet ca roua peste iarbă.

Ce importanţă are că dragostea mea n-o mai poate păstra?
Noaptea e plină cu stele şi eu sunt fără ea.

Aceasta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare.
Cu această pierdere sufletul meu nu se poate-mpăca.

Ca şi când ar dori s-o apropie, ochii mei o caută.
Inima mea o caută şi ea nu e cu mine.

Aceeaşi noapte leagănă aceiaşi arbori.
numai noi, cei de-atunci, nu mai suntem aceiaşi.

N-o mai iubesc, e adevărat, dar cât am iubit-o!
E atât de scurtă dragostea şi-atât de lungă uitarea!

Pentru că în nopţi ca aceasta am avut-o în braţele mele,
Cu această pierdere sufletul meu nu se poate-mpăca.

Chiar dacă aceasta e ultima durere din pricina ei
şi-acestea ultimele versuri pe care le mai scriu.

Anunțuri

5 gânduri despre “Neruda. Pablo Neruda

  1. ce-i cu toata tristetea asta aici? nu-i destula in fiecare zi in care ne mascam singuratatea in orice si ne ascundem de noi insine? vreau dragoste, nu tristete!
    de ce ai sters „experimentul serios” ??

  2. Şi dragoste, de unde atâta? Uite, Anca, eu nu mă ascund de nimeni şi de nimic. Şi nici nu pretind că e bine aşa.
    Era o porcărie de om cu capul în nori, experimentul ăla. Am ieşit din casă şi mi-am dat seama că sondam degeaba.

  3. Nu-i rău, dar nici tocmai sănătos, domnişoară. Până la urmp, dincolo de vise şi senzaţii care ne bucură infinit, dar ne fac rău când nu le mai percepem, rămânem cu mizeria asta de realitate.

  4. Mizeria asta de realitate.. cu ea ramanem oricum; am simtit si eu cazaturi puternice atunci cand mi-au fost frante aripile in zbor, dar am zburat din nou, fie si numai in vis..
    Asa sunteti voi, barbatii, cerebrali sau poate doar asa vreti sa fiti..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s