Încă mai există speranţă

Bem a doua cafea,(la filtru, câh! asta am la birou, da’ măcar e cofeină) şi lumea capătă puţină culoare. Mai ales că azi dimineaţă am crezut în oameni din nou, pentru puţin.
Mă trezesc buimac, fierb zeama neagră pe fugă, răscolesc după o cămaşă călcată în timp ce trag dintr-o ţigară şi mă uit la ceas. Am întârziere la program mai rău ca C.F.R-ul, aşa că sar în lift val-vârtej, dau bună dimineaţa unei cucoane necunoscute, căscând înfundat, şi alerg către tramvai. 16-le era în staţie. Urc, şi-mi fac loc la jumătate, înghesuit. O mână mă trage uşor de haină. Întorc capul, şi văd o puştoaică frumoasă, pistruiată, la vreo 15 ani, cu ciorapi prăzulii şi un sacou de uniformă. Nu am apucat să deluşesc ce scria pe ecuson. Zâmbeşte, şi îmi spune:
-Luaţi loc, vă rog.
Mă simt de parcă m-a lovit ceva contondent în moalele capului. Mi-a spus asta natural, fără ironie sau făţărnicie.
-Mulţumesc,domnişoară, dar nu e nevoie. Habar nu aveam cum să reacţionez.
-Eee, face ea, luaţi loc, eu cobor la a doua, şi oricum la şcoală stau jos toată ziua.
S-a ridicat şi aproape că m-a obligat să mă aşez.Nu am decât 25 de ani.
Părinţi care încă mai creşteţi asemenea copii, cinste vouă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s