Cum am crezut în Dumnezeu pentru puţină vreme

Fiecare ochi de om viu spune o poveste ,
e ca un bunic aşezat iarna la gura sobei
cald, şi blând, fiecare ochi de om viu
te fixează părinteşte şi revarsă cuvinte
totdeauna altele, poveştile ochilor nu sunt
vesele sau triste, sunt doar întâmplări
cu oameni, întâmplări banale, ochii noştri
ca nişte bunici pe moarte, respirând tot
mai greu, strâng în irişi locuri, oameni
adună în cristalinul lor staţii de tramvai
oraşe întregi cu nume ciudate, şi prânzuri
luate pe fugă, ochii plini cu o lume se
joacă cu moartea de-a v-aţi ascunselea,
stau neînchişi de zile întregi, sfidător
în spatele pleoapelor ei ştiu că stă
un soi nou de draci, din cei care vin
doar când se face frig, te cuprind pe după
umeri ca o haină, cât să crezi că e cald
şi bine, până devii un morman de carne
tremurândă, cu ochi frumos irizaţi,
ca de bunic blând, care a spus o poveste.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s