Ne îngropăm umbrele la miezul nopţii, în gropi
adânci, ca pe cadavre, le ascundem privirilor
indiscrete, simplu, fără parastas, fără lumânări
numai umbrele şi două lopeţi de pământ peste ele
e mai multă linişte aşa, auzim şi noi nebunia
cum galopează în loc de sânge peste trupuri
fără umbre, ne minţim, spunem că este bine aşa
fără o prelungire firească a trupurilor, fără
urme, poate când un corp fără umbră face dragoste
cu altul, lasă aşternuturile neatinse, nimeni nu
ştie, suntem primii oameni care şi-au omorât umbra
şi nu au fost prinşi, ceilalţi carre au încercat
zac prin pivniţe adânci, încătuşaţi, le tânjesc
ochii după o fărâmă de lumină, poate că le şi
pare rău pentru ce au făcut, acum ceva vreme
ne-ar fi ajuns o noapte destrămată, cu două
ceasuri de odihnă şi sudoare în rest, să ne
odihnim temeinic, ca după un somn bun de zece
ore, nu credeam că are să vină timpul când
după visele urâte ne vom trezi cu pielea tumefiată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s