Postbellum

Atât de simplu am crezut că ar fi fost
să nu ne fi-ntâlnit în bătălii vreodată
un cântec mic, un cântec fără rost
Ar fi tăcut în lumea noastră-aglomerată.

Mi-am murdărit mândria , epoleţii, uniforma
negociind tratate de război cu tine
ca blând supus, le şi schimbasem forma
tu ai să lupţi cu monştri, eu cu balerine.

treceau prin noi obuze ca prin zid
Fusesem liberi, deveneam doar unul
Sărutul tău mi-ardea atunci, acid
Armate-ntregi, doi generali, soldaţi şi tunul.

Luptam în zori, şi răsuna-n tranşeu
Balada în acorduri necazone
Tu Andromedă, eu numai Perseu
ne împuşcam din tancuri cu-anemone.

Moartea uita să moară în război
Bătrânii se-nrolau luptând cu sparte oase
Pe câmpul înflorit de lupte multe, dormeau soldaţii goi
Moartea îi mângâia cu degetele albicioase.

Hai să capitulăm! Eu am să mă prefac lovit
de lene, scârbă, poate de sictir
E drept, soldaţi, tactic vorbind, azi am greşit
să stau în mijlocul acestui tir!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s