În fiecare dimineaţă, sub geam găseşti o zi de toamnă

Ştii cum e cu toamna asta ? E ca atunci când te tai la un deget. Curge puţin sânge , te doare o zi, două, dar se închide rana. Şi rămâne o urmă mică, mică de tot, care să îţi aducă aminte. Noi, oamenii, suntem ca tăieturile de la deget, sângerăm puţin în septembrie, ne mai uităm unii la alţii a aducere aminte în octombrie, cu dor, apoi plecăm fiecare pe drumurile noastre. Dintr-o toamnă plină de lumină, ne ridicăm un monument de întuneric, uităm că de Crăciun, fiecare are dreptul la o pereche de braţe în care să se ascundă copilăreşte. Nu e greu, dar ne este frică să simţim pe de-a-ntregul, simţi cu un atriu, cu un ventricul, niciodată nu lăsăm dogoarea aia plăcută să năvălească în toate camerele sufletului. Pentru că cineva a trecut odată cu bocancii pe acolo, poate. Ne rupem unii de alţii cu uşurinţa cu care rupi o filă din caiet, rămâne câte un loc gol, rămân pagini desperecheate, albe, pe care nu apucasem să scriem nimic, pe restul de pagini o să scrijelim cu mâini tremurânde rânduri cu ” a fost odată”. Consumul excesiv de singurătate va dăuna grav sănătăţii planetei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s