din avanposturi

O bucată de cer, una cenuşie, întunecată, cu câteva
stele pictate naiv pe un colţ, probabil constelaţii
pe care Dumnezeu, scris cu D mare, sau altcineva
le imaginase , plăsmuite din nimic la început,
de care nimeni nu a auzit până acum, poate doar
Hawkings ori alt presupus geniu, mi-a căzut
azinoapte pe picior, în timp ce mergeam pe trotuar,
păşind cu pieptul bombat, şi privind înainte, demn,
la bordel. Am zis, vezi-Doamne, ăsta-i un semn
că nu trebuie să mai mergem la curve, altfel
o să şchiopătăm surd, de ambele picioare
nefâcând nimic altceva. O să stăm şchiopi, murdari
de ceruri întunecate pe laba strivită, minunându-ne
de cât de greu atârnă un cer rupt, şi cum pe trotuare
îmbogăţim noi, plimbându-ne noaptea ca proştii
furnizorii de proteze, orteze cârje şi bastoane
frumos lăcuite, să se oglindească în ele
ca sfinţii rânjind strâmb din fel de fel de icoane
mersul nostru sacadat, mersul de mirosit jartele.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s