596

Se poate ca vremea ce curge din mine

S-aducă uitarea, troienind peste noi

se poate ca mâine să fie mai bine

Dar timpul refuză să numere doi

Te-ntorci iar la mine, te-ntorci doar în minte

Respiri ca o umbră la pieptu-mi căzut

Adormi ba albastră, ba frumoasă, cuminte

Cu fruntea plecată pe refrenul durut.

Acum o să vină o iarnă târzie

Acum o să vină îngheţul etern

Mi-e teamă de tine, femeie pustie

Mi-e teamă de albul şi mare infern .

Dă-mi lemne de foc, dă-mi o flacără surdă

S-aprind şemineul, să nu tremurăm

Mai spune odată opoveste absurdă

Şi-n noaptea cea lungă să ne îmbătăm

Şi toarnă în cană clocotind înspumate

Din vinuri fierbinţi, să ne treacă de friguri

Să bem câte-un kil, un kil jumătate

Apoi să păşim cu sfială pe diguri.

E marea-ngheţată, cu creste de valuri

E încremenită, aşa cum vroiai

Ne oprim pe nisip, astăzi mergem la baluri

petrecute în doi, pe-o bucată de rai.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s