Să o luăm pe rând, cum se cuvine serilor faine tare. Și neplanificate. A fost Bukowski vs. Jazzo. A fost o vodkă bună și limpede, un Jack la fel,oameni destupați și, mulțumim Domnului, fără urmă de tricouri roz, ba dimpotrivă. A fost o fustă treizecistă,lipsită de pudoare fix atât cât îi șade bine unei femei, și o jartieră odihnind frumos. Încă un ceas dacă am fi rămas, găseam înțelesul lumii. Dar niciodată nu rămâne nimeni atât. De, poate, teamă. Trăiască jartierele, în timp ce cântă Doors pe fundal.

Sa-mi aduc aminte sa scriu despre aseara.

„Oamenii sunt atât de frumoși încât uneori mi se face milă, și caut pietre cât mai mici cu care să arunc în ei.”

Telefoamea-n glandă

Gătesc. În general gătesc, mai bine sau mai rău, de multe ori mai mult de nevoie decât de plăcere, dat fiind că sunt orfan de nevastă, și nici nu intenționez să mă dau spre adopție uneia prea curând. Înțeleg necesitatea potolului, chiar o înțeleg, trebuie să existe, sub toate formele lui, altfel nu am fi în stare să ne târâim sfintele leșuri la muncă, școală sau curve. Numai că, dă-o-n mama lu’ Satana, chiar suntem un popor de telefomiști? ”Cireașa de pe târtă” la Prima, ”Master Chef” la Pro, bucătari dimineața la Antena1, care ne învață să crăpăm în noi cu spor, fel de fel de nehaliți care umblă-n juru’ lumii pe la Discoberi,(între noi fie vorba, Bourdain mi-e simpatic), de la mic la mare toată lumea bagă la maț până râgâie a cârnați și șaworma, toate pe distinsa sticlă. Mâine poimâine la Eugenia Vodă o să vină Matache Măcelaru, la Ștefănescu o să fie Garantat 100 % cu fiica Sandei Marin, și șobolanul ăla mic de Dan C. Mihăilescu o să citească numai din cărți de bucate. Al dracului să fiu dacă pricep. Ba până și Timon și Pumba nu fac altceva decât să halească gândaci. Zic și eu cum a zis Vasile:
Dacă mint, să dea cu bliţul
şi să cadă Gigi mort -
de la anu’ gata şpriţul
şi peste doi ani fac sport.
Nu- conspiraționist, dar dacă nici asta nu e încurajarea consumului, eu îs regina Nefertila a Nilului. Nef….aia, regina.

(Duduițe, țineți de șase, că nici nu știți când vine p-aci o nouă rețetă de negresă bună și dulce)

Într-o noapte de vară vom împlini profeția lui Anatolie din Mila 23, cel ce mi-a spus că nimeni nu îmbătrânește, și cu un sărut vom fi mai aproape puțin de veșnicie

Să stăm așa
la miezul nopții,
Îmi spui încet, de parcă
nu ai vrea să te audă
nimeni
Hai să mergem
departe
acolo unde marea este doar
a noastră
să-ți așezi capul
ușor
pe umărul meu
eu îți aud respirația
și bătăile inimii
sistolă
diastolă
apoi sunetul dozelor de bere
Să-mi spui că îți
place Silva neagră
Bem încet
toți trei, eu
tu
și tăcerea dintre noi
bălăcindu-și picioarele
în nisipul cald.

Celei ce va fi
ție, care ai să
miroși a alge
când se împlinește vremea.

Atat.

1082

Până şi în vis
visam la ea.

Apocalipsul copiilor desculţi

Priveşte, s-a adunat atâta tăcere în gurile noastre
Încât parcă se revarsă ca râurile primăvara
Tăceri învolburate, cenuşii, capitonate cu
Bureţi moi, înflorim din noi înşine,
Şi aşteptăm noaptea înfriguraţi, plantăm
Constelaţii noi ca şi cum am pune jetoanele
În miză, jucăm poker stelar, şi rotim
Nordul după bunul plac, ne place să
Vedem steaua Polaris deasupra frunţilor
Încruntate. Priveşte! Mai e puţin
Şi vine Apocalipsul, i-am auzit strigătul
De război al celui dintâi călăreţ, Foametea
Îi vom râde în faţă, noi doi ştim deja
Ce este foametea cumplită, am purtat
Pe trupurile noastre urmele ei, repezindu-ne
Nebuneşte unul către altul, devorându-ne
Inimile încă pulsând, şi niciodată
De atunci, alte inimi nu au avut un gust
Atât de bun.

Azi fără cuvinte multe. Doar zâmbim, şi cernem ploaia de lumină, după o noapte stranie, în care am privit cerul şi mi-am spus ” e cerul nostru, un cer doar pentru noi, curând”. Apoi am mângâiat o umbră cu ochi senini, şi a fost din nou frumos, ca la început.

21 martie, ziua Mondială a Poeziei. Da, în cazul în care nu ştiaţi, medicamentul acesta de care abuzăm deseori are o zi. Pe care nici nu ştiu cum aş putea-o marca. Să scriu ceva, ori să nu scriu tocmai pentru că o fac în restul timpului. Să-i spun poeziei “la mulţi ani” iar ar fi desuet, nu a murit până acum nu o să o facă nici de acum încolo. Să o ridic în slăvi, nu ar fi de bonton. Într-un fel, cred că este ziua Internaţională a Oamenilor, în fiecare din noi zace adormită Poezia. Unii aleg să o lase la lumină, alţii o îngroapă şi mai adânc, din motive doar de ei ştiute. Aşa că mă voi bucura pur şi simplu de încă o zi de primăvară atât de frumoasă încât ar fi de prisos să o descriu în cuvinte.